“„Viața este un animal care se hrănește cu cecuri și cu cărți de credit.”

“Iubirea e banală. Îți provoacă o intoxicație chimică foarte asemănătoare cu aceea dată de o reușită mult așteptată sau de mersul cu mare viteză. În acele momente, nu mai ținem cont de nimic și ne concentrăm doar asupra propriei noastre delectări; viața de zi cu zi ne este distorsionată și devenim iraționali: ne simțim fericiți și ni se pare că totul este posibil.”

“Tot așa cum galbenul este intotdeauna asociat cu lumina, se poate spune și că albastrul aduce cu el și un principiu al întunericului. Această culoare are un efect special și aproape indescriptibil asupra ochiului. Pe scara culorilor este una puternică, însă de partea negativă, și la maximum de puritate este, cum s-ar zice, o negație stimulatoare. Aspectul său este deci un fel de contradicție între excitație și calm.”

“Patima din glasul lui Ion îl infiora pe Titu. Îndîrjirea, egoismul și cruzimea cu care omul acesta a urmărit o țintă, fără să se uite în dreapta și în stânga, îl infricoșau, dar îl și mișcau. Se gândi la șovăielile lui din vremea aceasta, la zig-zagurile neputincioase, la alergările lui după țeluri de-abia întrezărite și se simți mic în fața țăranului care a mers drept înainte, trecând nepăsător peste toate piedicile, luptând neobosit, împins de o patimă mare. El se frământă cu dorințe nelămurite, făurește planuri peste puterile lui, trăiește cu visuri fermecate, și alături de dânsul viața înaintează vijelios. Un simțământ de slăbiciune îi strânse inima.”

“Dorința carnașă, acea stare necunoscută îndeosebi sub numele de ”îndrăgostire”, este un soi de demență. Este un soi de distorsionare a realități, dar atît de considerabilă încît ar trebui, pe drept cuvînt, sa se permită celor mulți dintre noi să întelegem celelalte forme de benunie și să manifestăm mai multa simpatie față de cei afectați de ele. Și cu toate acestea, știm cu toții , ea este o demență care, indiferent cît de aprinsă, rareori durează mult.”

“Tinerețea - plutire pe un râu de munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile de lumini și umbre ale pădurilor, cu întârzieri neprevăzute și binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Și după câțiva ani, care trec ca un fulger, alunecarea vertiginoasă, fără putință de oprire, între maluri uniforme, într-o lumină sură și rece de toamnă, spre apropiata prăpastie...”