“η παρατεταμένη πίστη σε μια ολοφάνερα απούσα θεϊκή οντότητα προκαλούσε φαινόμενα αποβλάκωσης, τα οποία, μακροπρόθεσμα, ήταν ασύμβατα με τη διατήρηση ενός τεχνολογικού πολιτισμού”

“Δεν μου ήταν ποτέ εύκολο να συνεννοηθώ με άνθρωπο. Ούτε μπορούσα να καταλάβω γιατί οι άνθρωποι ήταν τόσο διαφορετικοί από εμένα. Αυτό βέβαια ήταν πολύ αφελές από τη μεριά μου, αλλά και πολύ χρήσιμο. Γιατί με είχε σε μια μόνιμη ταραχή, σε μια διαρκή διαμαρτυρία και σ’ ένα πολύ γόνιμο παράπονο… Από την άλλη, είχα μια ευγένεια η οποία με κατέστρεψε απολύτως! Εμπόδισε δηλαδή τη ζωή μου να πάρει το δρόμο της. Υπέμεινα πράγματα τα οποία δεν έπρεπε να υπομείνω, με το αιτιολογικό μιας ευγένειας ότι θα πίκραινα, ότι θα πείραζα, ότι θ’ αναστάτωνα των άλλων τη ζωή. Αυτό ήταν μία ήττα. Καθαρή ήττα...”

“Ήταν πιο δύσκολο να είσαι η ωραιότερη στην Κυψέλη παρά η ωραιότερη στον κόσμο. Στην Κυψέλη σε έβλεπαν κάθε μέρα στο δρόμο, δεν σε ψήφιζαν βαμμένη, με μουσική από πίσω, ούτε σε γνώριζαν απ' τα περιοδικά, σε είχαν αγαπήσει χωρίς φωτογένεια.”

“- Vous vous intéressez aux vins?- Ça me donne une contenance; ça fait français. Et puis il faut s'intéresser à quelque chose, dans la vie, je trouve que ça aide.”

“De la un anumit nivel în sus, un angajat nu are obligații doar față de firmă, ci și față de el însuși, trebuie să aibă grijă de cariera lui și s-o iubească, așa cum face Hristos cu Biserica și soția cu soțul ei, sau, cel puțin, trebuie să acorde problemelor ridicate de carieră acel minim de atenție în lipsa căruia va demonstra superiorilor săi consternați că nu va fi nicicând demn să-și depășească poziția de subaltern.”

“A fi artist, în ochii lui însemna înainte de toate să fii supus. Supus unor mesaje misterioase, imprevizibile, care, în lipsa de ceva mai bun și în absența oricărei credințe religioase, se cuveneau calificate drept intuiții; niște mesaje poruncitoare, care se afirmau într-o manieră imperioasă, categorică, fără a-ți lăsa nici cea mai mică posibilitate de a te sustrage - sau doar cu riscul de a-ți pierde orice noțiune de integritate și de respect față de tine însuți.”

“Poți munci ca un schimnic ani la rând, ba la drept vorbind acesta este singurul mod în care se cuvine să muncești; vine însă o clipă când simți nevoia să arăți lumii ce-ai muncit, nu atât pentru a-ți evalua judecata, cât pentru a căpăta siguranța în legătură cu existența acestei munci, ba chiar în legătură cu propria existență; înlăuntrul unei specii sociale, individualitatea nu mai reprezintă decât o ficțiune pasageră.”