“Dumnezeule, ce puţine-s caracterele acelea care merită a se numi omeneşti.”

“(Oh, Dumnezeule, sora mea care are legătură cu mine este o din aia - o ciudată, o lipsă, una căreia nu poți să i-o tragi, o sub-dezvoltată și care nici măcar nu merită să fie făcută ilegală.)”

“Sa porti in tine o orchestra! Valuri de armonie sa se inalte si sa se coboare ca jocurile marii. Ce obositor cantec! ...Adesea ma doare trupul de truda lui ...Prin ce greseala s-au inchis in mine aceste melodii, care nu se vor intrupa in muzica niciodata, care se zbat ca un sipot prins intre stanci fara sa se poate scurge?”

“-Uneori mi se pare că suntem surdomuţi, Mirona. Ba chiar mai rău. Ei au destule mijloace să se exprime, să se înţeleagă.-Şi nouă ce ne lipseşte, Gian? Puţin curaj, puţină sinceritate.”

“Cât de puţin din ceea ce există în noi reuşim să transmitem prin vorbe şi cât de puţin din acest puţin este primit! Totuşi vorbim (iată!) mai departe, încredinţaţi că soarele raţiunii ne luminează sufletele... Altfel, ce ar deveni viaţa noastră dacă am vedea schimbul de cuvinte - aşa cum şi e!- ca pe o dificilă transfuzie? Doar în clipele de mare eşec ne încearcă o asemenea bănuială, pe care la prima ocazie avem din noi să o uităm... Doar după ce vom lăsa să se scurgă inutil toată sinceritatea bietului nostru suflet, iar celălalt nu se va arăta în stare să primească niciun cuvânt, vom întrezări, resemnaţi, ocultele legi la care ne predestinează omeneasca apropiere...”

“Ceea-ce-se-situeaza-în-sine-însusi devine, din clipa în care este considerat dinspre privitor, ceea-ce-se-în-fatiseaza, ceea ce se ofera în aspectul sau exterior.”