“Cand unul se satura de celalalt, ce face, ma rog? Fireste, i-o spune verde asta si asta, dragoste cu sila nu se poate.”

“Nimeni nu poate spune ce anume dă naștere unei cărti, și cu atât mai puțin cel care o scrie. Cărțile se nasc din ignoranță iar dacă trăiesc și după ce au fost scrise, asta se întâmplă numai și numai pentru că nu pot fi înțelese.”

“Cand o sa cresti, o sa vrei sa fii fericit. Deocamdata nu te gandesti la asa ceva si tocmai de-asta esti. Cand te vei gandi, cand vei vrea sa fii fericit, nu vei mai fi. Niciodata! Poate niciodata... M-ai auzit? Niciodata. Cu cat mai mare va fi dorinta ta de a fi fericit, cu atat mai nefericit o sa fii. Fericirea nu e ceva care se cucereste. Sa nu crezi. Fericirea ori e, ori nu e.”

“Fiecare îsi comunica erorile cum poate iar ele cuprind totdeauna un pic de adevar; ceilalti înteleg cît pot; fiecare spune mai putin decît întelege si întelege mai mult decît i se spune, iar ce întelege nu i se spune, fiindca ce i se spune nu întelege, si asa mai departe.”

“Asa, intr-o zi de vara valurile se aduna, se inalta, cumpanindu-se, si cad; se aduna si cad; si universul intreg pare sa spuna, sa spuna mereu, “asta e tot” mereu mai apasat, iar inima din trupul care sta intins la soare pe tarm spune si ea. Asta e tot. Nu te mai teme, spune inima. Nu te mai teme,spune inima, incredintandu-si povara vreunei mari care suspina obstesc pentru toate tristetile; si reia, incepe, aduna, lasa sa cada.”

“Varia se teme sã nu ne îndrãgostim unul de altul si se þine toatã ziua de noi. Cu mintea ei strîmtã, ea nu poate înþelege cã noi suntem mai presus de dragoste, cã nãzuim sã ne ridicãm peste tot ce e meschin si trecãtor, peste tot ceea ce ne împiedicã sã fim liberi si fericiþi. Iatã adevãratul înþeles si þelul vieþii noastre: înainte! Nimic nu ne va opri sã ne urmãm calea spre steaua ce strãluceste aprinsã în depãrtare. Inainte, deci! Sã nu rãmîneti în urmã, prieteni...”