“Ce, adică iubirea trebuie să fie numaidecât drumul către sexualitate, căsnicie şi progenituri? O fi, poate, o prostie ceea ce susţin, dar aşa simt şi aşa gândesc. E bine?”

“Trebuie să ai un spirit pesimist; cel optimist e lamentabil, grotesc şi stupid. "Gândeşte pozitiv!" Cum adică, să gândesc în mod deliberat fals, numai ca să am o stare pozitivă, care să placă cui şi cui să facă un bine? Trebuie să fii apt să priveşti realitatea exact aşa cum e, frumoasă sau pocită.”

“- Nu crezi dumneata în iubire? Nu te atrage iubirea?...- Ba da, mă atrage... Poate că e singurul rost al unei vieţi mărginite, comune, cum e viața noastră. Şi-mi place... dar ştiu că nu durează... că nu corespunde unei realităţi... Îmi place mult să privesc o noapte cu lună... şi uneori stau vreme îndelungată la fereastra mea, privind, dar ştiu bine că luna e altceva decât ceea ce pare... Nu întind mâna s-o prind... E mult şi ceea ce dă, fără intenţie şi sforţare.”

“...nu fiţi indulgenţi (indulgenta e o laşitate) şi să nu vă fie frică să mărturisiţi clar că tot ce se face în cultura noastră este nouăzeci şi nouă la sută rizibil şi unu la sută lizibil. Nu aveţi încredere nici în acest lizibil şi aveţi mai degrabă încredere în ilizibil. când vi s-o prezenta ceva ilizibil, adică ceva care trebuie nu să fie recunoscut, ci cunoscut pentru întâia dată, poate să găsiţi acolo ceva trainic.”

“Aş vrea să-ţi fi dat ceva, aşa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemănător unei confesiuni, dar mai tare şi mai adâncă in sine; certitudinea că suntem în stare să iubim şi să fim iubiţi, aşa dintr-o dată, că există între tine şi alte fiinţe omeneşti o măsură comună, un punct de întâlnire, un punct slab unde te poţi atinge - foarte slab şi totuşi dădător de mari forţe.”

“...Iartă-mă, Pablo. Nu sunt a ta şi n-am fost niciodată. Te-am minţit, cum m-am minţit şi pe mine...Ştiu că o să te doară, dar ştiu la fel de bine că o să-ţi revii uşor şi repede. Poate asta e şi cauza principală că n-aş fi putut fi a ta...”