“― Cît e ceasul? ― Nouă şi un sfert... ― O! de ce m-ai lăsat să dorm atîta?... ― Nu-i nimic, pentru tine mai răsare încă o dată soarele. ― Crezi că merită? ― Da, pentru că tu ai realizat dragostea absolută.”
“Iar dacă azi sînt nefericită, deşi sînt convinsă de dragostea ta, e pentru că sînt sigură că ai să-mi spui să plec. De asta-i dragostea bărbaţilor ca o sfîşiere. Nu se pot împiedica să nu părăsească ceea ce le place cel mai mult.”
“Să zgîlţîi oamenii, să-i trezeşti din somn, deşi ştii că prin asta săvîrşeşti o crimă şi că ar fi de o mie de ori mai bine să-i laşi să-şi vadă de treaba lor, pentru că, de altfel, cînd se trezesc, n-ai nimic să le propui...”
“O iubire terminată e o mahmureală groaznică,pe care te juri că n-o să mai faci asta vreodată pentru că nu mai ai putere-şi oricum,undeva,cândva,la un colţ de plajă,pe o alee sau pe toboganul nu mai ştiu cărei zile te aşteaptă un sac de iubire gata să ţi se spargă din nou în cap.”
“Aş vrea să-ţi fi dat ceva, aşa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemănător unei confesiuni, dar mai tare şi mai adâncă in sine; certitudinea că suntem în stare să iubim şi să fim iubiţi, aşa dintr-o dată, că există între tine şi alte fiinţe omeneşti o măsură comună, un punct de întâlnire, un punct slab unde te poţi atinge - foarte slab şi totuşi dădător de mari forţe.”
“Că s-a spus totul, că nu mai e nimic de spus — o ştim, o simţim. Dar ceea ce simţim mai puţin e că această evidenţă conferă limbajului un statut straniu, chiar îngrijorător, care-l eliberează. Cuvintele sunt în sfîrşit salvate, pentru că au încetat să trăiască.”