“Cred numai în minunile pe care dorinţa mea le înfăptuieşte cu forţa ei. în celelalte minuni nu cred deloc.”

“Ea nu e în mobile,nu e în lucruri,nu e în atmosferă,nici măcar în străinătate.Ea e în mine,în sângele meu.Cum să scap de ea?În ce fel s-o alung?”

“DINU: Cine poate să ştie ? Vă daţi seama ce rol joacă întâmplarea în viaţa unui om? ANDA: Nu înţeleg. Ce întâmplare? DINU: Chiar asta pe care o trăim! De ce v-am întâlnit pe dumneavoastră şi nu pe alta? De ce dumneavoastră a trebuit să mă întâlniţi pe mine şi nu pe altcineva?”

“Stimată dragoste, în care nebunie nu ne faci tu să găsim plăceri?”

“N-am avut niciodată voluptatea inconştientă a omului sănătos, nici optimismul simplist al celui care scrie pe apă erezînd că face o operă durabilă. Ceva în maşinăria subtilă a fiinţei mele a fost dereglat în permanenţă, poate chiar din copilăria mea tristă cînd duceam morţii închipuiţi la cimitir, ori poate încă de la naştere cînd mi-a fost transmis orgoliul îngrozitor care a dat peste cap viaţa bunicului... În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi trăită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret. N-am creat nimic care să rămînă generaţiilor viitoare, dar am avut dragostea...”

“Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am rîvnit totul de la tine pentru că îţi dădusem totul. Oricum, ceva mai bun decît mine nu puteam să-ţi dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam, de unde să ştiu că iubirea dintre două fiinţe nu e egală, că balanţa atîrnă cînd într-o parte, cînd într-alta după imponderabile de care arar ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atîrna în favoarea ta, lanţurile cu care mă încătuşai erau mai puternice decît ale mele. De ce te-am judecat luîndu-mă pe mine drept unitate de măsură? Bărbatul, datorită se vede eului său aşa-zis "superior", se dă dragostei cu prudenţă, păstrînd rezerve pentru sine, de aceea îşi păstrează, măcar parţial, echilibrul. Pe cînd noi, femeile, cînd iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încît nu ne rămîne decît umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră în lipsa coloanei vertebrale e aşa de catastrofală.”

“Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una.”