“Ea nu e în mobile,nu e în lucruri,nu e în atmosferă,nici măcar în străinătate.Ea e în mine,în sângele meu.Cum să scap de ea?În ce fel s-o alung?”
“Moartea există, viaţa e aici, moartea e dincolo. Eu sunt aici, nu dincolo. Moartea nu mai era la polul opus vieţii, ea era în mine, fusese întotdeauna în mine.”
“În tristete, totul are doua fete. Nu poti fi nici în iad si nici în rai, nici în viata si nici în moarte, nici fericit si nici nefericit.Un plîns fara lacrimi, un echivoc fara sfîrsit. Caci nu te izgoneste ea în aceeasi masura din aceasta lume, ca si din cealalta?Esti trist de totdeauna, nu de acum. Si acest totdeauna e toata lumea înainte de nasterea ta. Nu-i tristetea amintirea vremii în care n-am fost?”
“O! de-aș putea iubi. Înțelegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece pin lume singur, mărginit în pași, în ochi, să te zvârcolești în strâmtoarea sufletului tău celui rece, să cauți a-l aprofunda și să vezi că e secat și că apele sale se pierd în nisipul secăciunei sociale, se ard de căldura unei societăți de oameni ce trăiesc numai din ura unuia către celălalt. A nu iubi nu-i nimica — a nu putea iubi e grozav.”
“A fost odată un tânăr prinț care credea în toate lucrurile, în afară de trei. Nu credea în prințese, nu credea în insule, nu credea în Dumnezeu. Împăratul, tatăl său, îi spusese că aceste lucruri nu există. Și cum nu erau nici prințese, nici insule și nici vreun semn al existenței lui Dumnezeu în împărăția tatălui său, tânărul prinț îi dădu crezare.”
“Mi-e teamă de mine însămi, mi-e teamă ca, în dorința mea, să nu mă dăruiesc prea repede.”