“Ce varsta sa fi avut femeia asta de smantana si aur? I-as fi dat intre cincisprezece si saptesprezece miliarde de ani. Un punct de pe-un balon dintr-o spuma de universuri pornise sa se umfle el insusi, despris de celalate si alcatuind, treptat, lumea noastra. Materie luminoasa si materie intunecata au concurat la zamislirea galaxiilor: milioane de puncte de aur dispuse-n faguri si-n stringuri. In fiecare, sute de miliarde de stele au produs elemente chimice: pamantul binecuvantat al planetelor. Iar pe firmitura pe care traim, in marea de sticla sarata s-au ivit bacterii si viermi si bureti si trilobiti si nautili si celacanti. Iar cand marile s-au retras, pe plajele lor ude au ramas amfibieni si reptile. Si in padurile negre au prins a fojgai pasari si mamifere. Si umanoizi stangaci au pasit in savana. Specii si rase au exterminat specii si rase, popoare au distrus popoare, civilizatii s-au ridicat si s-au naruit, apocalipse-au venit si-au trecut, biblioteci s-au scris si li s-a dat foc si-n cele din urma o femeie a prins in pantec plod de strigoi de voievod si-o celula-ou, divizandu-se si crescand, a recapitulat facerea lumii, si embrionul a devenit o fetita ghemuita-n uter, si fetita a iesit din mingea de muschi ca dintr-o mare rotunda si-a crescut si-n cele din urma a mostenit pamantul. Caci intreaga lume exista pentru a ajunge la o femeie frumoasa.”

“Amandoi erau tineri si din amandoi muscase pretimpuriu viata. Ii insemnase cu un tainic si abia cicatrizat stigmat. Poate de aceea cand privirile lor s-au intalnit, in sfarsit, li s-a parut ca se cautau dintotdeauna si ca s-au gasit.”

“In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga.Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.”

“[...]. Ea poare ca nici nu isi da seama, dar i-a rupt viata in doua. L-a spintecat, asa cum fulgerul despica un copac. Din el n-a mai ramas decat trunchiul, drept si bine infipt in pamant, trunchiul retezat pe care a crescut muschiul, in care si-ai facut pasarile cuib, dar care n-a mai putut sa renasca. Pana cand si radacinile au putrezit si s-au prabusit, inaltand spre cerul care l-a pedepsit o adunatura de lemne rasucite.”

“Dumnezeu,asa cum ne este El zugravit in crestinism,ma face sa ma gandesc la Xenofon-considerat de unii ca intemeietorul scolii eleate si cu,orice s-ar spune,un atat de clar ponuntat scepticism-,care spunea ca daca boii si caii si-ar zugravi zeii i-ar infatisa ca boii si caii cei mai alesi.Asa si oamenii,au inzestrat un om cu toate insusirile ce li se pareau lor mai grozave,fiecare din ele impinsa la perfectiune,si au zis:"asta e Dumnezeu".”

“Adesea se gindea la discursul rostit de Dubcek la posturile de radio dupa intoarcerea sa de la Moscova. Nu-si mai amintea nimic din spuselel lui, dar ii mai rasuna si acum in ureche vocea aceea tremuratoare. Se gindea la soarta lui : niste soldati straini l-au arestat in propria sa tara, pe el, seful unui stat suveran, l-au ridicat, l-au tinut sechestrat timp de patru zile, undeva in muntii Ucrainei, l-au facut sa inteleaga ca va fi impuscat, asa cum fusese impuscat, cu doisprezece ani in urma, precursorul sau maghiar Imre Nagy, apoi l-au transferat la Moscova, i s-a poruncit sa se imbaieze, sa se barbiereasca, sa se imbrace, sa-si puna cravata, l-au anuntat ca nu mai era destinat plutonului de executie, ca trebuia sa se considere in continuare seful statului, l-au asezat la o masa in fata cu Brejnev si l-au constrins sa negocieze.”