“And I realize how useless wails are and how gratuitous melancholy is.”

“I wanted to study them all; obviously, not as a specialist, but still rigorously, working directly from texts, because I have a horror of improvisation and hearsay learning.”

“...şi văzui un zbârc roş,Voia sângele să i-l beie,Zilele să i le ieie,Nici sângele n-ai să i-l bei,Că eu cu acul oi descântaCu mătura oi mătura, În trestie l-oi băga,Şi-n Dunăre l-oi aruncaŞi Sanda de-acum o rămâneaCurată!...”

“A non-religious man today ignores what he considers sacred but, in the structure of his consciousness, could not be without the ideas of being and the meaningful. He may consider these purely human aspects of the structure of consciousness. What we see today is that man considers himself to have nothing sacred, no god; but still his life has a meaning, because without it he could not live; he would be in chaos. He looks for being and does not immediately call it being, but meaning or goals; he behaves in his existence as if he had a kind of center. He is going somewhere, he is doing something. We do not see anything religious here; we just see man behaving as a human being. But as a historian of religion, I am not certain that there is nothing religious here…I cannot consider exclusively what that man tells me when he consciously says, ‘I don’t believe in God; I believe in history,’ and so on. For example, I do not think that Jean-Paul Sartre gives all of himself in his philosophy, because I know that Sartre sleeps and dreams and likes music and goes to the theater. And in the theater he gets into a temporal dimension in which he no longer lives his ‘moment historique.’ There he lives in quite another dimension. We live in another dimension when we listen to Bach. Another experience of time is given in drama. We spend two hours at a play, and yet the time represented in the play occupies years and years. We also dream. This is the complete man. I cannot cut this complete man off and believe someone immediately when he consciously says that he is not a religious man. I think that unconsciously, this man still behaves as the ‘homo religiosus,’ has some source of value and meaning, some images, is nourished by his unconscious, by the imaginary universe of the poems he reads, of the plays he sees; he still lives in different universes. I cannot limit his universe to that purely self-conscious, rationalistic universe which he pretends to inhabit, since that universe is not human.”

“I se păruse că fusese păcălit, că cineva îşi bătuse joc de el lăsându-l să creadă că tinereţea nu e totuna cu numărul anilor, şi că poţi să-ţi numeri anii, unul după altul, ca şi cum ar fi vorba de altceva decât de propria ta viaţă care se scurge...”

“Mă leg pe tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie. Mă leg în fața ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, și tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minți, maica mea. Dacă mă simți aproape, cum te simt eu acum, și cu mâna și cu inelul, întărește-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viață de rod și de joc să-i dau. Să fie viața noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrățișarea noastră ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Și cum tu niciodată nu obosești, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, și tu, maică, mi l-ai adus aproape.”

“Maitreyi continuă totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui: ― Mă leg pe tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mîna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dinţii zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape. ”