“Printre marile anomalii ale lumii moderne se numără şi faptul că ştiinţa şi filosofia ne învaţă viaţa şi moartea. Gândiţi-vă o clipă la absurditatea acestui lucru: oameni care cunosc viaţa din laborator, o cunosc prin analize, îi cunosc fenomenele ei, şi oameni care gândesc asupra vieţii dintr-un cabinet, tocmai aceştia sunt chemaţi să ne înveţe cel mai esenţial şi cel mai decisiv fapt: existenţa noastră, moartea noastră. De altfel, ei nu fac decât să completeze şi să articuleze experienţele noastre negative, nefiinţa noastră.”

“Nu ne putem împotrivi acestui destin. Dar avem măcar datoria să protestăm împotriva lui. Şi, eu cel puţin, nu am alt mijloc de a protesta decât refuzând să fiu confiscat, macerat şi terorizat de acest destin. Dacă va fi să mor azi, mâine sau într-o lună - am să mor. Dar am să mor, cel puţin, mândru că n-am renunţat la demnitatea mea umană, la libertatea mea. Istoria mă va omorî, dar nu va omorî un sclav - ci un om liber, care a ştiut să-şi smulgă măcar o frântură din viaţa lui teroarei istoriei.”

“Păcatul tău este că vrei să trăieşti moartea aici, pe pământ, continuă Irina ca şi cum nu l-ar fi auzit. Dar pe pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.”

“Maitreyi continuă totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui: ― Mă leg pe tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mîna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dinţii zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape. ”

“A impartasi cu toată făptura ta o credinţă, şi a rămîne în acelaşi timp om întreg — este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întîlnim decît jumătăţi de oameni, sferturi şi cîtimi de oameni. Unii din ei excepţional de bine înzestraţi, alţii înfriguraţi de o mare dorinţă de bine — dar nimeni nu e om întreg, om liber şi viu. Se visează şi se pregătesc societăţi noi, cu rinduieli noi, cu o dreptate mai largă. Cît entuziasm nu se cheltuieşte, cîtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Şi totuşi, cînd te apropii şi cauţi omul întreg, omul liber mai ales, nu găseşti decît fărîmituri.”

“Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar d-tale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, cât eşti tânără, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum, cât eşti tânără. Asta e o problemă de tinereţe...Ce trebuie să caut? îl întrebase Ileana.Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le...”

“N-are rost să gândeşti asupra morţii, decât pen-tru a o seca, pentru a o face exterioară. Atât de departe să te fi afundat în ea, că misterul ei să-ţi devină o semnificaţie indiferentă, infinitul ei inexpresiv, veşnicia ei fadă. Fă din scârba de moarte o diminuare a morţii şi din frica de ea, un avânt absurd. Fugi de înţelepciune; căci nu există decât o înţelepciune a morţii. Şi cu cât cineva este mai înţelept, cu atât priveşte viaţa mai mult prin prisma morţii. Aruncă moartea la marginile tale, ca să mori cu acestea, şi nu cu tine. Adoră viaţa pentru infinitul motivelor care n-o susţin şi dezgustăte de moarte până la nemurire.”