“Vă e teamă de consecinţele grave ale actelor dumneavoastră şi atunci inventaţi o morală sau o filosofie prin care vă puteţi dispensa de ele.”

“DINU: Cine poate să ştie ? Vă daţi seama ce rol joacă întâmplarea în viaţa unui om? ANDA: Nu înţeleg. Ce întâmplare? DINU: Chiar asta pe care o trăim! De ce v-am întâlnit pe dumneavoastră şi nu pe alta? De ce dumneavoastră a trebuit să mă întâlniţi pe mine şi nu pe altcineva?”

“– Întrebam şi eu, nu-i nevoie să faceţimutra asta, domnule doctor. De altfel, dacă e să fim sinceri, ţin să vă spun că, din partea mea, am fost cât se poate de corect în ce priveşte medicamentele, iar dumneavoastră de asemeneaîn privinţa bolii. Aşa că terminaţi odată cu aerul ăsta de vinovăţie. Nu e vina dumneavoastră dacă trebuie să daţi veşti neplăcute oamenilor anunţându-i că suferă de tot felul de boli incurabile cu nume latineşti. Destindeţi-vă niţel,relaxaţi-vă, ce naiba, că doar nu dumneavoastră sunteţi Dumnezeu Tatăl. Nu sunteţi dumneavoastră cel care comandă naturii.Dumneavoastră nu sunteţi decât un reparator. Nu mai fiţi aşa încordat, domnule doctor,ce naiba, nu vă mai daţi atâta importanţă, altminteri nu veţi putea continua multă vreme meseria asta. Uitaţi-vă numai un pic ce mutrăfaceţi!”

“A privi moartea în sine, detaşată de viaţă, este a-ţi rata atât viaţa, cât şi moartea. Sentimentul interior al morţii numai atunci e fecund, când prin el putem da o adâncime actelor vieţii. Aceasta îşi pierde puritatea şi farmecul prin această relaţie; dar câştigă infinit în adâncime. Extazul pur al morţii duce fatal la o paralizare a întregii fiinţe. Numai când din obsesia morţii putem scoate scântei, numai atunci putem transfigura viaţa.”

“Orice om îşi inventează mai devreme sau mai târziu o poveste pe care o consideră a fi viaţa sa, cu orice preţ, sau o serie de poveşti, pe care le întăreşte cu nume şi date, încât s-ar zice că adevărul lor e de necontestat. Cu toate acestea însă, orice poveste e o invenţie şi, de aceea, poate fi, după părerea mea, oricând schimbată.”

“Printre marile anomalii ale lumii moderne se numără şi faptul că ştiinţa şi filosofia ne învaţă viaţa şi moartea. Gândiţi-vă o clipă la absurditatea acestui lucru: oameni care cunosc viaţa din laborator, o cunosc prin analize, îi cunosc fenomenele ei, şi oameni care gândesc asupra vieţii dintr-un cabinet, tocmai aceştia sunt chemaţi să ne înveţe cel mai esenţial şi cel mai decisiv fapt: existenţa noastră, moartea noastră. De altfel, ei nu fac decât să completeze şi să articuleze experienţele noastre negative, nefiinţa noastră.”