“Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,cu aripi crescute înlăuntru,care bat plutind, planând,într-un aer mai curat - care e gândul!”
“E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.”
“A te închipui un element necesar în ordinea universului echivalează, pentru noi, oamenii cu lecturi serioase, cu ceea ce e superstiția pentru analfabeți. Nu se schimbă lumea cu ideile. Persoanele cu puține idei sunt mai puțin supuse erorii, se iau după ceea ce fac toți și nu deranjează pe nimeni, și reușesc, se îmbogățesc, ajung la poziții solide, deputați, oameni cu decorații, oameni de litere renumiți, academicieni, jurnaliști. Poți să mai fii nerod când îți faci așa de bine propriile afaceri? Prostul sunt eu, care am vrut să mă bat cu morile de vânt.”
“Nu cuplurile sunt cele care se destrama; lumea si oamenii lasati deoparte sunt cei care, incetul cu incetul, castiga terenul cedat pe momentul iubirii.”
“Dacă detest ceva pe lumea asta sunt sărbătorile obligatorii în care lumea plânge fiindcă e fericită, focurile de artificii, colindele aiurite, ghirlandele de hârtie creponată fără nici o legătură cu un Prunc care s a născut acum două mii de ani într un staul sărman.”
“Un lucru-mi pare cert, că lumea oamenilor simpli este o lume complicată, iar lumea oamenilor complicaţi este o lume simplă. Cu cît sunt oamenii mai sofisticaţi cu atît dau mai puţină însemnătate formelor; pe cînd oamenii simpli abia se adună laolaltă că şi alcătuiesc regulamente straşnice.”