“Ştim că unu plus unu fac doi,dar eu şi cu tine,nu ştim, vai, nu ştim cât facem.”

“Noi, civilizaţiile, ştim acum că suntem muritoare. Am auzit vorbindu-se de lumi dispărute cu totul, de imperii prăbuşindu-se cu toţi oamenii şimaşinăriile lor, căzute în groapa inexplicabilă a secolelor, cu zeii, cu legile lor, cu academiile şiştiinţelor lor pure şi aplicative, cu gramaticile şi dicţionarele lor, cu clasicii, romanticii şisimboliştii lor, cu criticii şi critica criticilor lor. Ştim că pământul întreg e făcut din cenuşă şi căcenuşa semnifică ceva. Zărim prin ceaţa deasă a istoriei fantomele imenselor nave încărcate cubogăţiile spiritului. Nu le putem număra. (...). Vedem că prăpastia istoriei este destul deîncăpătoare pentru toată lumea. Simţim că o civilizaţie are aceeaşi fragilitate ca şi o viaţă.”

“Totul este atât de inexplicabil, încât mă doare inutilitatea ideilor. Nimicnicia acestei lumi, în care durerea se afirmă ca realitate, transformă negativitatea în lege. Cu cât existenţa lumii pare mai iluzorie, cu atât devine mai reală suferinţa ca o compensaţie. Nu există scăpare de suferinţă atât cât trăieşti; dar moartea nu e o soluţie, deoarece ea, rezolvând totul, nu rezolvă totuşi nimic. Nu se poate găsi lumii nicio explicare şi nicio justificare. Vremelnicia, nimicnicia şi zădărnicia ei să ne doară cel mai puţin, precum tot aşa de puţin să ne doară că viaţa ne este dată ca să murim. Dar să ne doară faptul că într-o astfel de viaţă trebuie să ştim, în fiecare clipă, că vom muri. Când n-ai avea conştiinţa morţii, viaţa, dacă n-ar fi un deliciu, în niciun caz n-ar fi o povară. Şi orice viaţă infectată de teama de moarte este o povară. De ce omului i s-a dat viaţa ca să se teamă de moarte şi de ce viaţa este atât de impură în om? De ce trăim ca să ştim că murim?”

“Că s-a spus totul, că nu mai e nimic de spus — o ştim, o simţim. Dar ceea ce simţim mai puţin e că această evidenţă conferă limbajului un statut straniu, chiar îngrijorător, care-l eliberează. Cuvintele sunt în sfîrşit salvate, pentru că au încetat să trăiască.”

“- Dar ești atât de schimbată, că parcă mă tem... Mă tem să nu te înșel pe tine cu tine.”

“Când nu ştii ce simţi, când nu ştii de ce eşti agitat, nervos, cu capu-n nori şi cu gândurile vraişte, nu da vina pe tine - recunoaşte că ţi-e dor şi uită-te spre fiinţa care te-a răvăşit. Du-te până la ea şi vei da.. de tine, întreg.”