“Tot ce nu înţelegeţi voi e rudă cu mine...”

“Ştim că unu plus unu fac doi,dar eu şi cu tine,nu ştim, vai, nu ştim cât facem.”

“Nu pot sa sufar, suflet miscator,femeie care-mi izvoraste din coasta si-n pietre demelancolie, arzator, cu timpla dai,ca-n inima mea proastaPasul tau zvelt din glezna measa-l rupi nu pot sa sufar, nu, fara durereMi-e sufletul culcat pe colti de lupi.Devine locdunga subtire de tacere si de sub palma lata-a mea,umarul tau cu suierat de tren sesmulge-asurzitor spre-un tunel, spre vid, spre hau,spre-un chip neinventat, traind in viitorNu pot sa sufar, nu, sa treaca intre noi reci dorurilece le misti doar tu nici intimplarile caniste bivoli stinsi, greoi, si nici distantele sa treaca.Nu.”

“Se ia o bucată de piatră.se cioplește cu o daltă de sânge,se lustruieșite cu ochiul lui Homer,se răzuiește cu raze.până cubul iese perfect.După aceea se sărută de nenumărate ori cubulcu gura ta,cu gura altorași mai ales cu gura infantei.După aceea se ia un ciocanși brusc se farîmă un colț de-al cubului.Toți,dar absolut toți zice-vor:-Ce cub perfect ar fi fost aceasta de n-ar fi avut un colț sfărîmat!”

“Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,cu aripi crescute înlăuntru,care bat plutind, planând,într-un aer mai curat - care e gândul!”

“Aer despartit de aercu o aripa de roz metal,striga rupt în suier si în vaierde-o potcoavade argint, de cal.Mor pilotii pe chitareînnorate, alungite-n vidcu elicele lovind în corzi barbaredînd cu pumnu-n porti ce se deschid.Între timp trag seara peste minedoborînd în somn helicoptere, vrabii,vulturi, avioane, nori de ploaie,parasute si lichide sabii,ce lovind în coasta mea, se-ndoaie...Între timp trag seara peste minesi despart cu trupul, - ora, ziua, lunasi ce-a fost el însusi, totdeauna.”

“Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zisi ti-as saruta talpa piciorului,nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,de teama sa nu-mi strivesti sarutul?”