“Viata fara sens este lipsita de speranta.Viata fara speranta este lipsita de crdinta.Odata ce descoperi modalitatea prin care poti sa te implici,vei gasi si sensul vietii tale,iar in consecinta vei fi umplut de speranta si credinta , ce te vor insoti spre viitorul tau.”

“Vezi tu , uneori Dumnezeu asteapta de la tine sa pui si tu umarul.Iti poti dori anumite lucruri.Poti visa.Poti spera.Dar trebuie sa si actionezi in directia acelor dorinte , visuri si sperante.Trebuie sa te intinzi dincolo de locul in care te afli ca sa poti ajunge acolo unde vrei sa fi.”

“...cert este ca ceea ce se intampla incepand chiar de-acum depinde de tine si de Creatorul tau.Este adevarat,tu nu poti controla totul.”

“Sa-ti descoperi rostul in viata reprezinta totul.Te asigur ca si tu ai ceva cu care sa contribui la viata din jurul tau.S-ar putea sa nu stii inca despre ce este vorba,dar nu ai fi pe pamant daca nu ai avea rostul tau.Stiu sigur ca Dumnezeu nu face greseli,insa face miracole.Eu sunt una dintre ele.Si tu la fel.”

“Atata timp cat esti anesteziat si nu iti simti tragedia propriei vieti, poti supravietui. Cand iti revine limpezimea, cand iti este meticulos redata, te poate innebuni. memoria retrezita la viata te poate sminti, amintirea umilintei, a celor ce ti s-au intamplat fara stirea ta, a atator intruziuni, amintirea barbatilor. Nu un palat, ci un bordel al amintirilor, iar dincolo de aceste amintiri, constiinta faptului ca toti cei care te-au iubit sunt morti, ca nu exista nici o scapare. un asemenea gand te poate ridica in picioare, te poate face sa iti aduni fortele si sa o iei la goana. Daca fugi destul de tare poate vei scapa de trecut si de amintirea a tot ce ti s-a intamplat, si totodata de viitor, de intunericul inevitabil ce ti se intinde in fata.”

“Mancarea buna, vinurile alese – iata scopul suprem al existentei; sa-si procure tot ce contribuie la binele sau material este tinta vietii sale. Seriozitatea rece, lipsita de sens este proprie filistinului si-l caracterizeaza. Odata sfarsite placerile materiale, societatea filistinilor devine curand plictisitoare. Pana si jocul de carti devine monoton.”

“Mila este o manifestare a puterii, o reactie de superioritate (un fel de lamentatie indiferenta, rece, care nu schimba cu nimic starea de spirit a celui care o declama), falsa pentru ca nu presupune reflectie, ci doar o constatare care porneste de la diferentierea dintre cel care sufera si cel care proclam mila, cel care se simte sigur pe sine in timp ce seamanul lui se prabuseste. Compasiunea provine semantic in apropiere, empatia sa este reala, bazandu-se pe unitatea dintre cel suferind si cel care isi atribuie fara menajamente suferinta - in timp ce mila este doar o scanare sau o verificare superficiala a diferentierii. Apropierea este, astfel, o modalitate de invatare existentiala, orizontal pentru ca presupune o modestie primara - in timp ce modalitatea verticala ar fi ruperea de tiparul «chipului si asemanrii», egoismul brut al celui care refuza alteritatea, preferand inchiderea de sine, fara scuza expansivitatii. Mila ar fi expresia deghizata al unui nihilism, care imparte lumea intre puternici si «dezavantajati» sau, dup amodelul romantic, intre subiect si «ceilalti», unde ultimul termen este anonim, lipsit de chip si tinde spre vid. «Cele mai bune intentii» sunt enuntate sub masca milei (poate chiar prin mijloace pecuniare), dar ele nu-l pot insela pe cel care isi pune problema din punct de vedere afectiv: cei care sunt adepti ai milei sunt despartiti de realitatea celor suferinzi de un ecran ce le cenzureaza orice participare din interior a atrocitatii. Compasiunea presupune trecerea acestei granite, care te apropie de cel supus traumei, te impinge in chiar spatiul celui «agresat».”