“Celui care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa îi plătim cu aceeaşi monedă, închipuindu-ni-L după chipul şi asemănarea noastră: atît de răi şi neiertători încît nu ne vine a crede că Dumnezeu poate ierta cu desăvîrşire orice.”

“Poate nu stăruim îndeajuns asupra faptului că Ierusalimul ceresc nu va fi altă lume ci tot aceasta, dezvrăjită, cu alte sensuri şi valori, la alte niveluri de curăţie şi intensitate, dar nu ruptă de imagistica proprie făpturilor create după chipul şi asemănarea divinităţii.”

“Măscăriciul face ce ştie şi ce poate în faţa icoanei Maicii cu Pruncul. Îşi aduce prinosul pe singurul drum ce-i stă deschis, al giumbuşlucurilor. Oficiantul regulamentar, de după un stîlp, priveşte îngrozit bîlciul. Dar pruncul rîde şi bate din palmeş iar Maică-Sa şterge cu marama Ei sudoarea sfintei nevoinţe de pe fruntea saltimbancului.”

“E o credinţă în care eu cred că cerul final nu e al matematicilor sau al filosofiilor, ci al pletelor albe şi al căţeilor graşi şi al pisicuţelor cu fundă.”

“Lucru de mirare, boierii, marii moşieri, profesorii universitari, ofiţerii superiori, episcopii şi foştii înalţi demnitari s-au dovedit mai puţin exigenţi asupra igienei decît ciobanii, lucrătorii şi plugarii, care mai toţi au fost - după cum singuri spuneau - scîrboşi şi gingaşi la mîncare şi nu încetau de a stabili reguli profilactice mai abitir ca la institutul Pasteur sau norme de folosire a tinetei şi de spălare pe mîini mai stricte decît ritualurile tribale ori ale ceremonialului defecării unui brahman.”

“Pe măsură ce urcăm scara cerurilor, priveliştile sînt mai neaşteptate. Printre constelaţii şiroiuri de galaxii, stele novae, pitice şi albe, uitînd de predici mînioase, volume de teologie şi argumente apologetice, depăşind izvoare veşnice de hidrogen – reglate de spiritul profesorului Hoyle -, lăsînd în urmă judecători, constructori, socotitori, profeţi, gravi filosofi şi geometri neeuclidieni. Sufletul urcă mereu mai sus, curăţîndu-se, pînă la staţia terminus: locul de lumină şi verdeţă, pajiştea înflorată, mişunînd de căţei mici şi dolofani şi de pisicuţe albe cu fundă, acolo unde răsună acordurile divertsmentelor lui Mozart şi se ostenesc îngerii cu aripi ai lui Liliom să ofere necontenit dulceaţuri şi şerbet, acolo unde se află Dumnezeu cel adevărat, al pruncilor lăsaţi – în sfîrşit – să vină, oricît de bătrîni de ani sau de împovăraţi de grele amintiri, să vadă: pe Tatăl cu barba albă, la mijloc, pe Hristos purtător de stigmate şi cruce în dreapta, pe Duhul curăţitor şi alinător în stînga.”

“Gust, ca de obicei, adîncul farmec al zilelor de Crăciun - din totdeauna cele mai frumoase ale anului, din piatră şi zgură să fii şi nu se poate să nu te frîngă.”