“Aş fi vrut s-o fac să priceapă problema mea; faptul că mă născusem fără nicio vocaţie, dar cu o mare şi dureroasă ambiţie, mă împinsese să intru în conflict cu propria mea neputinţă, mă adusese în situaţia să mă revolt împotriva destinului meu, iar în această revoltă nu mă puteam bizui decît pe imaginaţia mea înfierbîntată; deci, n-aveam cum să trăiesc în linie dreaptă; îmi lipseau şi forţa care e necesară pentru asta şi resemnarea care te ajută să fii un vierme autentic, împăcat cu toate. Dar cum să explici cuiva că nu doreşti să fii izbăvit? Pentru mine exista o singură cale, să fiu cît mai bolnav. Drum înapoi nu mai era.”

“firește,n-o să sparg zidul cu fruntea dacă într-adevăr nu am putere ca să il sparg, dar nu o să mă resemnez în fața lui doar pentru că am în fața mea un zid de piatră și nu m-au ținut puterile să îl sfarm.”

“Acuşi o să izbucnească în hohote de plâns, o să mă sărute pe frunte şi o să-mi mângâie părul: „Iartă-mă, te rog, n-am ştiut. Dar în viaţa asta nu sunt numai dureri!”

“Dau în scris, pentru toată lumea care va veni după mine, că n-am în ce să cred pe acest pămînt şi că unica scăpare este uitarea absolută. Aş vrea să uit de tot, să mă uit complet, să nu mai ştiu nimic de mine şi de lumea aceasta. Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decît cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o.”

“Nu mă lăsa singur în faţa dragostei. Nu mă lăsa singur cu mine însumi... Am să mă mint iar. Şi am să mă pierd.”

“Sincer, mă durea. Adică nu mă durea. Era orgoliul în joc. Orgoliul şi atât. E foarte bine să fii lucid. Dar şi luciditatea apare cu vârsta... Mă durea.”