“Ceea ce nu e destul nu e nimic.”

“Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.”

“Cu ce rămîn dacă alung amintirile? Nu rămîn cu nimic.”

“De ce ţin oare oamenii să se dezvinovăţească pentru faptul că nu sunt destul de ticăloşi?”

“In fata amintirilor suntem egali cu zeii, nici ei nu le mai pot schimba, ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului.”

“Sinuciderea e, poate, singurul act uman care e totdeauna sincer, nu e niciodata mimat.”

“Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi?”