“Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.”

“Aş vrea să-ţi fi dat ceva, aşa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemănător unei confesiuni, dar mai tare şi mai adâncă in sine; certitudinea că suntem în stare să iubim şi să fim iubiţi, aşa dintr-o dată, că există între tine şi alte fiinţe omeneşti o măsură comună, un punct de întâlnire, un punct slab unde te poţi atinge - foarte slab şi totuşi dădător de mari forţe.”

“Dacă eşti atent la ceea ce se întâmplă în jur, nu se poate să nu îţi acorzi o şansă, mai ales că nimic în viaţă nu se desfăşoară după o logică riguroasă. În definitiv, câţi dintre cei convinşi de absurditatea existenţei s-au sinucis? Luciditatea, perfectă, sau cea care ne este dată nouă, te obligă să trăieşti oricum, din umor, să vezi pur şi simplu ce se mai întâmplă, nu de alta, dar, raportată la durata materiei, existenţa ta este practic egală cu zero, nici nu trăieşti în realitate. Când eşti născut cu sentimentul timpului, când acesta te tiranizează, îţi dai seama că, de fapt, judecânt la rece, nu cunoşti viaţa şi nici n-ai timp, or, în acest caz, cum să curmi ceea ce nu cunoşti?”

“- De ce ne batem atâta capul? întrebă Parker. Bărbaţii oricum nu observă.- Fiindcă ceea ce purtăm afectează felul în care ne simţim, cum ne comportăm, cum ne mişcăm. Iar astea sunt lucruri pe care le observă. În special mişcarea. Îmbracă-te, machiază-ţi ochii. Vei şti că arăţi bine, aşa că te vei simţi bine. Ai să te distrez mai tare.”

“Ilie e fratele meu nu fiindcă ne tragem din acelaşi tată, ci pentru că trăim în aceleaşi păduri. Şi tu, tu ai să fii fiul şi fratele nostru, pentru că eşti vrednic să fii: ca şi nouă, ţi-e drag vîntul care-ţi biciuie obrajii; calul care zboară spre mîntuire; flinta care seamănă moarte în duşmanul nemernic; vinul bun, friptura în sînge, o lulea bună şi mîna omului răzvrătit. Mai tîrziu ai să mai dai peste o bucurie, pe care ţi-o dă femeia şi care face cît toate la un loc. În ziua aceea sîngele ţi se va tulbura, şi mult rău vei face în jurul tău. Dar răul, ca şi binele sînt două forţe ale aceleiaşi vieţi, şi viaţa prea puţin se sinchiseşte de ce gîndim noi sau de ce ne place. Pentru ea, durerea şi bucuria sînt două părţi din care poate bate acelaşi vînt orb. Mînă-ţi barca aşa cum poţi, trăieşte şi mori.”

“Există şi din cei care iau timpul însuşi drept unitate, şi care se ridică uneori deasupra lui: pentru ei, ce muncă, ce proiect merită luat în serios ? Cel care vede prea departe, cel care e contemporanul oricărui viitor, nu mai poate să se agite, nici chiar să mai facă vreo mişcare... Gîndul precarităţii mă întovărăşeşte în orice ocazie: punînd, în dimineaţa asta, o scrisoare la poştă, îmi spuneam că ea era adresată unui muritor. O singură experienţă absolută, legata de orice, şi faci, în propriii tăi ochi, figură de supravieţuitor.”