“Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sunt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. (. . .) El te omoară fără să te atingă, fără să te vadă și fără să te urască...”

“Nimeni nu te va vătăma aici; e un Cimitir de Vise, atâta. Du-te, plimbă-te acolo, caută-ți visele, dar ele nu vor fi musai plăcute și liniștitoare, depinde ce ai în tine…Și ai trecut prin destule ca să nu fi murit încă, fără să visezi de aproape un an. Era să pieri, acum întoarce-te la viață. Vei fi luat de aici și te vei trezi în coliba ta, și îți vei duce pătimirile mai departe, după cum ți-e scris!”

“Niculae, zise Simina după ce se reîntoarseră pe plajă, noi o să zăcem acuma timp de vreo săptămînă fără să fim în stare de nimic... din pricina soarelui. Pe urmă însă o să ne simțim așa de bine că n-o să mai vrem să mai plecăm... Nici n-o să plecăm... pînă în septembrie... Atunci începe să se răcească apa... Și briza începe să facă diminețile frumoase scurte și serile să te simți ca Ovidiu, exilat... așa de frig se lasă la apusul soarelui. E bine să-ți iei adio de la mare mai înainte, să te urci în tren cînd soarele mai e încă dulce... Te uiți pe urmă la el tot anul cu amintirea mării și nici nu-ți dai seama ce ușor trece iarna și primăvara, și te întorci iar ca și cînd aici e adevărata ta viață...”

“Suflet pătat de dor, acum pierdut, fără motor, în pustiu și nu știu în cuști separate, imense, cât mai durează să fie separate, și șterse ca să ne găsim. Ca să ne găsim - umbra unui copac, urma pierdută-n zare, turma se luptă tare să găsească, dar sunt emoții ca scut, cu spini, deci lasă să rănească. Teme-te de gemete, căci când buze gemene încearcă să semene, nu depun efort și le pun, le port. Pui...Buze, pe-obraji,Mă lași îmiplinit.Buze, pe frunte,Treci lași, prin nimic.Buze pe gât,Pe plămân - fericit.Dar nu și buze peBuze. Rămân neumbrit.”

“- Nu se poate să nu te mai văd, Diana. - De ce? am întrebat, curioasă și ironică. - Nu știu... ești altfel. N-aș putea să-ți spun cum ești. Nu m-aș pricepe. Îmi placi cum nu mi-a mai plăcut nimeni. Ești singura fată lângă care nu mă plictisesc. Poate că te iubesc... nu știu. N-am mai iubit niciodată. Și nu vreau să folosesc cuvinte pe care nu le înțeleg. Am avut câteva întâlniri cu fete... Aș fi vrut să întâlnesc o femeie. Înțelegi? Tu ești și femeie, și fată, și fetiță... și copil...”

“S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, continuase el fără s-o privească. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...”