“La ora când mă visam vultur, am avut probleme mai urgente, care m-au transformat în cârtiţă.”

“Când mă gândesc ce puţin am de învăţat de la marii filozofi! Niciodată n-am avut nevoie de Kant, de Descartes sau de Aristotel, care n-au gândit decât pentru orele noastre sigure, pentru îndoielile noastre permise. Dar m-am oprit la Iov cu pietatea unui strănepot.”

“Am legat copacii la ochiCu-o basma verdeŞi le-am spus să mă găsească.Şi copacii m-au găsit imediatCu un hohot de frunze.Am legat păsările la ochiCu-o basma de noriŞi le-am spus să mă găsească.Şi păsările m-au găsitCu un cântec.Am legat tristeţea la ochiCu un zâmbet,Şi tristeţea m-a găsit a doua ziÎntr-o iubire.Am legat soarele la ochiCu nopţile meleŞi i-am spus să mă găsească.Eşti acolo, a zis soarele,După timpul acela,Nu te mai ascunde.Nu te mai ascunde,Mi-au zis toate lucrurileŞi toate sentimentelePe care am încercat să le legLa ochi.”

“Poate că au avut dreptate când au pus dragostea în cărți, se prea poate ca ea să nu poată exista în altă parte.”

“Doctore, simt ceva mortalAici în regiunea fiinţei mele,Mă dor toate organele,Ziua mă doare soarele,Iar noaptea luna şi stelele.Mi s-a pus un junghi în norul de pe cerPe care până atunci nici nu-l observasemŞi mă trezesc în fiecare dimineaţăCu o senzaţie de iarnă.Degeaba am luat tot felul de medicamente,Am urât şi am iubit, am învăţat să citescŞi chiar am citit nişte cărţi,Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,Am fost bun şi am fost frumos...Toate acestea n-au avut nici un efect, doctoreŞi-am cheltuit pe ele o groază de ani.Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o ziCând m-am născut.”

“De ce să mai pui probleme, să arunci lumini sau să accepţi umbre? N-ar fi mai bine să-mi îngrop lacrimile într-un nisip la marginea mării, în cea mai deplină singurătate? Dar n-am plîns niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gînduri. Şi nu sînt gîndurile acestea tot atîta de amare ca lacrimile?”