“Nu putem trăi în conflict cu noi înşine.”

“Pentru că nu putem trai in conflict cu noi înșine...”

“Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi?”

“Aş fi vrut s-o fac să priceapă problema mea; faptul că mă născusem fără nicio vocaţie, dar cu o mare şi dureroasă ambiţie, mă împinsese să intru în conflict cu propria mea neputinţă, mă adusese în situaţia să mă revolt împotriva destinului meu, iar în această revoltă nu mă puteam bizui decît pe imaginaţia mea înfierbîntată; deci, n-aveam cum să trăiesc în linie dreaptă; îmi lipseau şi forţa care e necesară pentru asta şi resemnarea care te ajută să fii un vierme autentic, împăcat cu toate. Dar cum să explici cuiva că nu doreşti să fii izbăvit? Pentru mine exista o singură cale, să fiu cît mai bolnav. Drum înapoi nu mai era.”

“Mă aruncam în gol cu o exaltare tulbure şi pe urmă mă întrebam dece-am făcut-o. Eu însumi nu ştiam prea bine ce vroiam ascultîndcum fierbea sîngele în mine.”

“Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.”

“Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.”