“Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.”

“Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.”

“viaţa e un rai în care toţi ne desfătăm, numai că noi nu vrem să ne dăm seama de asta, căci dacă am vrea, chiar mîine tot pâmîntul ar fi un rai.”

“Nu e nevoie de mai mult ca să-ți dai seama de o întrăinare: ochi care nu te văd, gură lovită de un mutism absent, o urâțenie a chipului pe care o observi stupefiat, sugestia că nu e nimic de spus și că trebuie să înțelegi exact ceea ce vezi și să nu-ți faci iluzii, asta e, altceva nu va mai fi, chiar dacă altădată a fost ceva.”

“Sunt orb. N-o ştiu întotdeauna, doar uneori. Apoi însă mă întreb din nou dacă poveştile pe care mi le pot imagina nu sunt totuşi viaţa mea. Deşi nu cred. Nu pot să cred că ceea ce eu văd este chiar mersul lumii.”

“Gripat. Am rămas în pat toată ziua. Revenirea unor vechi obsesii, a sentimentului că pentru mine nimic nu e posibil. Oriunde mă duc, bolile mele mă însoţesc. E datul capital al existenţei mele. S-ar spune chiar că aceste boli mă precedă, că pregătesc terenul ca să pot fi nefericit fără dificultate, fără obstacole. Chiar şi în Paradis de m-aş duce, fenomenul s-ar repeta ineluctabil.”