“Învesmântate în acest sentiment al extazului, arzând de o adânca semnificatie divina si filozofica, viziunile lui Hildegard au contribuit la îndrumarea ei catre o viata închinata sfinteniei si misticismului. Sunt un exemplu unic pentru felul în care un eveniment fiziologic, banal, neplacut sau lipsit de sens pentru majoritatea oamenilor, poate deveni, Într-o constiinta privilegiata, substratul unei supreme inspiratii extatice. Pentru a gasi o paralela potrivita, trebuie sa ne întoarcem la Dostoievski, care traia uneori aure epileptice extatice carora le acorda o semnificatie importanta: Exista momente, care nu dureaza decât cinci sau sase secunde, când simti prezenta armoniei vesnice [...] un lucru formidabil e limpezimea teribila cu care se manifesta si încântarea de care te umplu. Daca aceasta stare ar tine mai mult de cinci secunde, sufletul n-ar putea-o îndura si ar trebui sa dispara. În decursul acestor cinci secunde traiesc o întreaga existenta omeneasca, iar pentru asta mi-as da viata fara sa-mi treaca prin minte ca platesc prea scump ...”

“Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă.Dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă(cum se spune în Drept despre bunurile care nu se pot schimba între ele, cum ar fi un tablou, un covor, un exemplar de carte dintr-o ediţie rară), amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc”

“Pe linia unei sinonimii dictate mai degraba de palpitul vietii de zi cu zi decât de acribia semantica, nesimtitul e totuna cu badaranul, mojicul, topârlanul (însotit de ruda dumisale apropiata, toapa), neamul prost, mârlanul sau ghiolbanul. Sunt termeni cu o sonoritate sugestiva, vocabule din care gâlgâie sensuri nete, substantive al caror numitor comun estevoluptatea gestului sau a cuvântului nepotrivit. Rostul acestor termeni? Sa ne atraga atentia ca nesimtitul e o alcatuire stridenta, cu o uluitoare capacitate de a fi vociferant mereu si de a nu se replia niciodata. El e întotdeauna în apele lui, fara sa cunoasca stinghereala. Nesimtitul nu roseste, fiindca e nepregatit genetic pentru o asemenea abatere pigmentara. Mediul lui optim e spatiul public, unde îsi da imperturbabil adevarata masura. Acomodant, niciodata în pana când vine vorba de adecvarea la context, suplu ca o liana si sâcâitor ca sciatica, nesimtitul stie sa valorifice toate fisurile prin care se poate furisa în tesutul social. El are stiinta fructificarii insinuante. Nu te cotropeste frontal si decisiv, ci te învaluie alunecos, pâna când îti devine vecin sau îti sufla în ceafa. Nesimtitul se comporta ca un virus cu tabieturi, obsesii si manii. Îi lipsesc, în schimb, simtul masurii si urbanitatea elementara. Daca le-ar fi avut, cartea de fata n-ar fi fost scrisa.”

“Tristetea, ca si suferinta, ne revela existenta, deoarece în ele avem în constiinta separatia noastra de lumea obiectiva si nelinistea care da un caracter tragic vietuirii în existenta.Daca ar exista un zeu al tristetii, lui nu i-ar putea creste decât aripi negre si grele, pentru a zbura nu înspre ceruri, ci în infern.”

“Daca vrei ca un om sa fie fericit politiceste, nu-i infatisa doua laturi ale unei probleme, caci s-ar framanta, prezinta-i o singura latura, sau chiar nici una, e si mai bine. Lasa-l sa uite c-ar exista primejdia razboiului. Daca guvernul e incapabil, birocratic si ahtiat de impozite, lasa-l sa ramana asa, decat sa-i faci pe oameni sa se necajeasca din pricina asta. Avem nevoie de liniste, Montag. Da-le oamenilor concursuri la care castiga cei care-si aduc aminte cuvintele celor mai polulare cantece, sau de numele capitalelor diferitelor state, sau de recolta de porumb obtinuta in Iowa acum un an. Umple-le mintea cu date ne-inflamabile, impaneaza-le-o cu “fapte” pana ajung sa se simta ghiftuiti, dar grozav de “informati”; atunci au sa-si inchipuie ca gandesc, au sa aiba iluzia miscarii, fara sa se miste. Si-au sa fie fericiti, deoarece “faptele” de acest gen raman neschimbate. Nu trebuie sa le dai vreo materie nesigura, ca filozofia sau sociologia, cu care sa incerce sa-si explice lucrurile. I-ar apuca stenahoria. Orice om capabil sa monteze si sa demonteze un perete de televiziune – si mai toti oamenii sunt capabili acum de asa ceva – este mai fericit decat un om care icearca sa sa masoare, sa fixeze in calcule si ecuatii universul, ce nu se lasa masurat si calculat fara a-l face pe om sa se simta singur ca un animal. Stiu prea bine ca asa se intampla, fiindca am incercat eu insumi. La naiba cu toate astea! Traiasca seratele si cluburile, acrobatii si magicienii, petrecaretii, limuzinele cu reactie, elicopterele-motociclete, pornografia si stupefiantele, tot ce poate simula reflexele automate. Daca piesa e de proasta calitate, daca filmul nu spune nimic, daca spectacolul e lipsit de miez, faceti-mi o injectie cu theremina, si-am sa cred ca piesa ma emotioneaza, desi in realitate va fi doar o reactie tactila la o anumita vibratie. Nu-mi pasa, imi lace sa ma distrez copios!”

“Timpul poate curge inegal. In sine, el e constant, dar poate sa isi piarda fluditatea si sa se distorsioneze cumplit. Uneori e teribil de greoi si de lent, alteori usor si rapid. Cateodata evenimentele isi schimba cronologia sau chiar dispar cu desavarsire. Alteori apar unele care nici n-ar trebui sa existe. Manevrand astfel timpul dupa bunul lor plac, oamenii ajusteaza semnificatia pe care o atribuie propriei lor existente. Cu alte cuvinte, ei reusesc sa-si apere cumva sanatatea mintala. Daca ar fi nevoiti sa-l perceapa in mod uniform si in ordinea corecta in care acesta se scurge, mai mult ca sigur ca ar ceda nervos. O astfel de viata ar fi tortura curata.”