“Ma leg mai ales de fiintele care n-au nevoie de mine si pe care deodata le inlantui prin cea mai puternica legatura. Sunt gata sa dau totul cui nu cere nimic, dar nu vreau sa cedez nimic cui asteapta totul de la celalalt.”

“Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea.Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic.Cumpara lucruri de-a gata de la negustori.Dar, cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma!""Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea.Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic.Cumpara lucruri de-a gata de la negustori.Dar, cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma!”

“Doar doua categorii de oameni sunt de-a dreptul fascinanti: cei care stiu totul si cei care nu stiu nimic”

“Cand ti se vor deschide in fata mai multe cai si nu vei sti pe care sa apuci nu alege la intamplare ci asaza-te si asteapta. Asteapta oricat e nevoie. Nu te misca nu spune nimic asculta-ti inima. Apoi cand o sa-ti vorbeasca ridica-te si urmeaza-i sfatul.”

“Credeam ca vrea sa calatoreasca, dar imi spune adevaruri pe care le stiu deja, ca nu e nevoie sa plece de pe insula ca sa vada lumea, ca are destule mari si orase in minte. Daca e asa, daca toti le avem, atunci poate ca lumea aceasta, luna si stelele sunt si ele plasmuiri ale mintii, insa ale unei minti cu o deschidere mai larga decat a noastra. Chiar daca cineva ma gandeste, sunt liber sa fac ce vreau. Nu poate fi precum sahul universul acesta care parca s-a gandit la toate, ci mai degraba ca un teatru cu decoruri miscatoare, unde putem trece si prin pereti, daca vrem, dar nu o facem. Caci ramanem fideli propriului sentiment al dramaticului.” (pag 148)”

“In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga.Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.”