“Nimeni nu poate spune ce anume dă naștere unei cărti, și cu atât mai puțin cel care o scrie. Cărțile se nasc din ignoranță iar dacă trăiesc și după ce au fost scrise, asta se întâmplă numai și numai pentru că nu pot fi înțelese.”

“Ținea la el! Ei, și? Și el ținea la ea, și unde scrie că lucrul cel mai potrivit care urmau să-l facă ei doi era să-și răpească unul altuia libertatea? Numai pentru că dintre atîția bărbați ți-a plăcut la un moment dat unul singur? Acest moment dat nu e numai un ”moment”, cum spune și cuvîntul, adică ceva trecător, dar mai e și ”dat”, adică impus de împrejurări. Nu e deci clar că valoarea lui dispare îndată ce dispar împrejurările?”

“- Nu se poate să nu te mai văd, Diana. - De ce? am întrebat, curioasă și ironică. - Nu știu... ești altfel. N-aș putea să-ți spun cum ești. Nu m-aș pricepe. Îmi placi cum nu mi-a mai plăcut nimeni. Ești singura fată lângă care nu mă plictisesc. Poate că te iubesc... nu știu. N-am mai iubit niciodată. Și nu vreau să folosesc cuvinte pe care nu le înțeleg. Am avut câteva întâlniri cu fete... Aș fi vrut să întâlnesc o femeie. Înțelegi? Tu ești și femeie, și fată, și fetiță... și copil...”

“[…]Timpul lasă urme…Au mai rămas amintirile,amintiri dureroase și răscolitoare.O cicatrice.Am iertat-o.Asta-i tot.Căzu pe gânduri,apoi adăugă:-Vezi,și din asta poți afla ce poate face timpul.Totul trece.Ceea ce cândva părea să fie întreg universul peste câțiva ani ni se înfățișează ca un fir de praf și nu putem înțelege de ce ne-am lăsat furați de iluzii.-O,nu,se împotrivi Lucia,doar știți și acum că femeia aceea a însemnat pentru dumneavoastră întreg universul.Adevărata iubire,chiar dacă se stinge,rămâne ceva măreț.”

“Ești asaltat din toate părțile, cu forțe infinit mai tari ca ale tale: lupți. Te înfrâng: le sfidezi. Ești pierdut:ataci.Râzi,îți ascuți dinții și cuțitul,întinerești.Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi și tu,fie chiar infinit mai puțin. Nu numai că nu deznădăjduiești, că nu te declari învins și răpus,dar și guști din plin bucuria rezistenței, a împotrivirii și încerci o senzație de năvalnică, dementă voioșie.”

“Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă încredere ai avea în ea, oricare ar fi siguranța în viitor pe care ți-o dă trecutul ei, ești întotdeauna mai mult sau mai puțin gelos. Dacă ai fost îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur ai resimțit această nevoie de a izola de restul lumii ființa în a cărei inimă ai vrea să fii numai tu. Mi se pare că oricât ar fi de indiferentă la ceea ce o înconjoară, femeia iubită își pierde din parfumul și din armonia ei în contact cu oamenii și cu lucrurile.”