“Asa, ca norii de pe cer,Gandurile ne preschimba chipul suavPe care, astazi, iubindu-l,Poti maine sa-l urasti.”

“Caci pe cine ai uitat, poti sa-l cunosti din nou.”

“Si trebuie sa spun ca negativitatea mortii imi inspira admiratie. Dar este singurul lucru pe care-l pot admira fara sa-l iubesc.”

“Irene mai avea o banuiala: ca-si tinea in cap dorul de-acasa mic, facut ghem,ca nu cumva sa-l recunoasca. Ca atunci cand aparea, il reprima.Si ca, pentru a-si sufoca simturile,aseza pe ele cladiri intregi din gandurile ei.”

“Incerc sa le explic parintilor mei ca viata e un dar buclucas. La început ai tendinta sa-l supraestimezi crezand ca viata pe care ai primit-o este vesnica. Apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie, scurta de nu-ntelegi nimic din ea si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. Abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu imprumut. Pe care trebuie sa incerci sa-l meriti.”

“Sa pot opri un om pe drum asa:- Poftim, acesta este plânsul meu...Iar el l-ar cerceta, l-ar asculta,Pamântul lui din piept s-ar face greu,Poate ca mâinile l-ar încurca,Si eu...”

“Adesea se gindea la discursul rostit de Dubcek la posturile de radio dupa intoarcerea sa de la Moscova. Nu-si mai amintea nimic din spuselel lui, dar ii mai rasuna si acum in ureche vocea aceea tremuratoare. Se gindea la soarta lui : niste soldati straini l-au arestat in propria sa tara, pe el, seful unui stat suveran, l-au ridicat, l-au tinut sechestrat timp de patru zile, undeva in muntii Ucrainei, l-au facut sa inteleaga ca va fi impuscat, asa cum fusese impuscat, cu doisprezece ani in urma, precursorul sau maghiar Imre Nagy, apoi l-au transferat la Moscova, i s-a poruncit sa se imbaieze, sa se barbiereasca, sa se imbrace, sa-si puna cravata, l-au anuntat ca nu mai era destinat plutonului de executie, ca trebuia sa se considere in continuare seful statului, l-au asezat la o masa in fata cu Brejnev si l-au constrins sa negocieze.”