“El mi-a dat tot ce a avut, dintr-o dată, şi când inima i s-a golit, a plecat. E un risipitor.”

“Aş vrea să-ţi fi dat ceva, aşa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemănător unei confesiuni, dar mai tare şi mai adâncă in sine; certitudinea că suntem în stare să iubim şi să fim iubiţi, aşa dintr-o dată, că există între tine şi alte fiinţe omeneşti o măsură comună, un punct de întâlnire, un punct slab unde te poţi atinge - foarte slab şi totuşi dădător de mari forţe.”

“Credeai că aştepţi moartea. Dar inima ta spera. Tot ea avut dreptate. Urmeaz-o. Trebuie să crezi în ceva. Iată: inima ta. Îţi arată un drum. Ridică-te şi du-te. Mai mult nu-ţi cer.”

“Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici -Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pasAbia conture triste şi umbre-au mai rămas.În van mai caut lumea-mi în obositul creier,Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea curăÎncet repovestită de o străină gură,Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rostDe-mi ţin la el urechea - şi râd de câte-ascultCa de dureri străine?... Parc-am murit de mult.”

“Într-un târziu, neridicândDe jos a ta privire:- Eu simt că voi muri-n curând,Că nu-mi mai sunt în fire...Mai ştiu şi eu la ce gândeam?Aveţi şi voi un frate...Mi s-a părut c-aud la geamCu degetul cum bate.Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,Aş mai trăi o viaţă.E dus, şi voi muri dorindSă-l văd o dată-n faţă.Aşa vrea poate Dumnezeu,Aşa mi-e datul sorţii,Să n-am eu pe băiatul meuLa cap, în ceasul morţii!”

“-Vai nu există veste mai fericită decât cea legată de un copil. Philip, o să mai avem un bebe. -Ai grijă ce spui. Ultima dată când ai zis asta, a apărut Emmaline după nouă luni.Râzând, Lucia se aşeză lângă el şi-l îmbrăţişă, apăsându-şi obrazul de al lui.”