“Îi umpluse viaţa cu amintiri zgomotoase, şi acum trăia sub teroarea lor.”

“Noi, civilizaţiile, ştim acum că suntem muritoare. Am auzit vorbindu-se de lumi dispărute cu totul, de imperii prăbuşindu-se cu toţi oamenii şimaşinăriile lor, căzute în groapa inexplicabilă a secolelor, cu zeii, cu legile lor, cu academiile şiştiinţelor lor pure şi aplicative, cu gramaticile şi dicţionarele lor, cu clasicii, romanticii şisimboliştii lor, cu criticii şi critica criticilor lor. Ştim că pământul întreg e făcut din cenuşă şi căcenuşa semnifică ceva. Zărim prin ceaţa deasă a istoriei fantomele imenselor nave încărcate cubogăţiile spiritului. Nu le putem număra. (...). Vedem că prăpastia istoriei este destul deîncăpătoare pentru toată lumea. Simţim că o civilizaţie are aceeaşi fragilitate ca şi o viaţă.”

“Duminica se scurge aşa pe sub tălpile lor, ţesută din ore şi pofte.”

“Orice om îşi inventează mai devreme sau mai târziu o poveste pe care o consideră a fi viaţa sa, cu orice preţ, sau o serie de poveşti, pe care le întăreşte cu nume şi date, încât s-ar zice că adevărul lor e de necontestat. Cu toate acestea însă, orice poveste e o invenţie şi, de aceea, poate fi, după părerea mea, oricând schimbată.”

“Există în univers imagine mai încântătoare decât o femeie înaltă şi zveltă, frumoasă şi elegantă, care se dezbracă încet, alene, cu gândul aiurea, zâmbind unei amintiri, unei aşteptări?”

“Doarme. Şi-a încheiat socotelile cu lumea asta. De-acum încolo totul îi va fi uşor. Va trece doar de la un somn plin de imagini la un somn fără vise. Şi ceea ce pentru toţi ceilalţi înseamnă o smulgere îngrozitoare nu va fi pentru el decît un somn nesfîrşit.”