“Noaptea, mi-a fost frig, m-am sculat şi m-amdus să-i mai pun încă o pătură.”

“M-ai copleşit, dar nu m-ai cucerit. A fost o rătăcire de-o clipă, mi-am revenit. Ai tot ce-ar putea constitui idealul unei gâsculiţe, ba chiar şi al unei femei serioase, dar nu poţi fi, n-ai să fii niciodată idealul meu!”

“Doctore, simt ceva mortalAici în regiunea fiinţei mele,Mă dor toate organele,Ziua mă doare soarele,Iar noaptea luna şi stelele.Mi s-a pus un junghi în norul de pe cerPe care până atunci nici nu-l observasemŞi mă trezesc în fiecare dimineaţăCu o senzaţie de iarnă.Degeaba am luat tot felul de medicamente,Am urât şi am iubit, am învăţat să citescŞi chiar am citit nişte cărţi,Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,Am fost bun şi am fost frumos...Toate acestea n-au avut nici un efect, doctoreŞi-am cheltuit pe ele o groază de ani.Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o ziCând m-am născut.”

“Sculîndu-mă din pat în toiul nopţii, primul meu gînd a fost să mă arunc în mare din înaltul falezei. Dar noaptea era perfectă, ireproşabilă; pur şi simplu m-a făcut fericit.”

“― Cît e ceasul? ― Nouă şi un sfert... ― O! de ce m-ai lăsat să dorm atîta?... ― Nu-i nimic, pentru tine mai răsare încă o dată soarele. ― Crezi că merită? ― Da, pentru că tu ai realizat dragostea absolută.”

“Am legat copacii la ochiCu-o basma verdeŞi le-am spus să mă găsească.Şi copacii m-au găsit imediatCu un hohot de frunze.Am legat păsările la ochiCu-o basma de noriŞi le-am spus să mă găsească.Şi păsările m-au găsitCu un cântec.Am legat tristeţea la ochiCu un zâmbet,Şi tristeţea m-a găsit a doua ziÎntr-o iubire.Am legat soarele la ochiCu nopţile meleŞi i-am spus să mă găsească.Eşti acolo, a zis soarele,După timpul acela,Nu te mai ascunde.Nu te mai ascunde,Mi-au zis toate lucrurileŞi toate sentimentelePe care am încercat să le legLa ochi.”