“Nu. Nu ma întelegi. De ce lasa el sa existe boala si bolnavi? Din doua una:ori e rau, ori nu prea e cine stie ce de capul lui.”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”

“Crestinii au standarde pentru bine si rau deoarece accepta ca exista un Creator si ca in calitate de Creator are drept de proprietate asupra creatiei Lui ... Dumnezeu ne-a dat setul lui de instructiuni nu din dusmanie sau din dorinta de a ne rapi bucuria, ci deoarece ne iubeste si stie ce e cel mai bine pentru noi.”

“In gand am repetat: "E bine, bine... Ce bine ma simt... Ce bine e sa nu fii indragostit, sa nu astepti pe nimeni, sa nu astepti nimic"...”

“De ce v-am inttalnit pe dumneavoastra si nu pe alta? De ce dumneavoastra a trebuit sa ma intalniti pe mine si nu pe altcineva?”

“Dragostea fiind o întîlnire dureroasa si paradoxala a fericirii cu disperarea, el e prea neîncapator excesului ei inuman. De aceea, decîte ori te trezesti din iubire, pare ca ti-a putrezit timpul prin nu mai stiu ce inima.”