“Nu. Nu ma întelegi. De ce lasa el sa existe boala si bolnavi? Din doua una:ori e rau, ori nu prea e cine stie ce de capul lui.”

“Incerc sa le explic parintilor mei ca viata e un dar buclucas. La început ai tendinta sa-l supraestimezi crezand ca viata pe care ai primit-o este vesnica. Apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie, scurta de nu-ntelegi nimic din ea si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. Abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu imprumut. Pe care trebuie sa incerci sa-l meriti.”

“– Întrebam şi eu, nu-i nevoie să faceţimutra asta, domnule doctor. De altfel, dacă e să fim sinceri, ţin să vă spun că, din partea mea, am fost cât se poate de corect în ce priveşte medicamentele, iar dumneavoastră de asemeneaîn privinţa bolii. Aşa că terminaţi odată cu aerul ăsta de vinovăţie. Nu e vina dumneavoastră dacă trebuie să daţi veşti neplăcute oamenilor anunţându-i că suferă de tot felul de boli incurabile cu nume latineşti. Destindeţi-vă niţel,relaxaţi-vă, ce naiba, că doar nu dumneavoastră sunteţi Dumnezeu Tatăl. Nu sunteţi dumneavoastră cel care comandă naturii.Dumneavoastră nu sunteţi decât un reparator. Nu mai fiţi aşa încordat, domnule doctor,ce naiba, nu vă mai daţi atâta importanţă, altminteri nu veţi putea continua multă vreme meseria asta. Uitaţi-vă numai un pic ce mutrăfaceţi!”

“-Vrei sa spui ca la „Viata“ nu exista solutie?– Vreau sa spun ca la „Viata“ exista mai multe solutii, prin urmare ea n-are solutie.– Dupa mine, Tanti Roz, singura solutie la viata este sa traiesti.”

“Viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”

“- Ştii, de fapt nu de necunoscut mă tem, ci de fapul că voi pierde toate câte le cunosc.”