“Cat priveste coordonatele intinse intre psihanaliza si filozofia lui Schopenhauer el nu numai ca a aparat intaietatea afectivitatii si importanta preponderenta a sexualitatii, dar a ghicit chiar mecanismul refularii; nu mi-au permis insa sa le cunosc doctrina. L-am citit pe Schopenhauer foarte tarziu. Pe Nietzsche, celalalt filosof ale carui intentii si puncte de vedere concorda adesea in maniera cea mai uimitoare cu rezultatele greu cucerite ale pishanalizei, l-am evitat mult timp tocmai din aceasta cauza; tin deci, mai putin la intaietate, dorind sa raman liber de orice prevenire.”

“In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga.Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.”

“Prin metoda asocierii libere si prin tehnica de interpretare care i se adauga, psihanaliza reuseste sa faca un lucru care nu parea pre important din punct de vedere practic, dar care trebuia in realitate sa duca la o pozitie si o valorificare cu totul noi in evolutia stiintei. A devenit posibil sa se dovedeasca ca visurile au un sens si sa se ghiceasca acest sens. In antichitatea clasica, visurile erau considerate adesea previziuni ale viitorului; stiinta moderna nu voia sa auda de visuri, le lega de domeniul superstitiei, declarandu-le un simplu act «corporal», un soi de tresarire a vietii psihice, de altfel adormite. Parea sa fie exclusa posibilitatea ca un savant care a facut deja lucrari stiintifice serioase sa poata aparea ca un «interpretator de visuri». Dar din moment ce nu era luata in seama dispretuirea visului si era tratat ca un simptom nevrotic neinteles, ca o idee deliranta sau obsesiva care, indepartandu-se de continutul sau aparent, lua ca obiect al asocierii libere imaginile sale izolate, atunci se ajungea la un cu totul alt rezultat. Se ajungea prin urmatoarele asocieri ale celui care visa, la constientizarea unor ansambluri de ganduri care nu mai puteau fi numite absurde sau confuze, care corespuneau unui act psihic de mare valoare si ale carui vis manifest nu era decat o traducere deformata, trunchiata sau rau inteleasa, cel mai adesea o traducere in imagini vizuale. Aceste ganduri latente ale visului contineau sensul visului, continutul manifest al visului nefiind decat o iluzie, o fatada de unde putea pleca asocierea cu adevarul dar nu si interpretarea.”

“O intalnire cu filozoful William James mi-a lasat o impresie de neuitat. Nu am putut sa nu tin minte aceasta scena: in cursul unei plimbari, el s-a oprit deodata, mi-a incredintat servieta si m-a rugat sa continui drumul, el avand sa ma urmeze de indata ce ii va fi trecut criza de anghina pectorala pe care o presimtea. A murit de inima un an mai tarziu; n-am incetat sa-mi doresc un asemenea curaj in fata sfarsitului apropiat.”

“Cercetand situatiile patogene in care refularile sexualitatii avusesera loc si ale caror simptome pareau formatii substitutive ale refulatului, se mergea spre perioadele mai timpurii ale vietii bolnavului si se ajungea in cele din urma la primii ani ai copilariei sale. Si se descoperea - ceea ce de altfel romancierii si cunoscatorii sufletului uman stiau de mult timp - ca impresiile din aceasta prima perioada a vietii, chiar daca in majoritatea cazurilor erau uitate, lasau urme adanci care influenteaza dezvoltarea individului, in particular pregatind dispozitia individului pentru nevroza ulterioara.”

“Adesea se gindea la discursul rostit de Dubcek la posturile de radio dupa intoarcerea sa de la Moscova. Nu-si mai amintea nimic din spuselel lui, dar ii mai rasuna si acum in ureche vocea aceea tremuratoare. Se gindea la soarta lui : niste soldati straini l-au arestat in propria sa tara, pe el, seful unui stat suveran, l-au ridicat, l-au tinut sechestrat timp de patru zile, undeva in muntii Ucrainei, l-au facut sa inteleaga ca va fi impuscat, asa cum fusese impuscat, cu doisprezece ani in urma, precursorul sau maghiar Imre Nagy, apoi l-au transferat la Moscova, i s-a poruncit sa se imbaieze, sa se barbiereasca, sa se imbrace, sa-si puna cravata, l-au anuntat ca nu mai era destinat plutonului de executie, ca trebuia sa se considere in continuare seful statului, l-au asezat la o masa in fata cu Brejnev si l-au constrins sa negocieze.”

“mai intai nu lasati pe nimeni sa va porunceasca si ce sa faceti si ce sa ganditi.Aveti mare grija mai ales ca gandurile sa va ramana neincatusate .Chiar si un om liber poate ,uneori,sa fie legat mai strans decat un sclav.Ascultati-i pe oameni,dar nu va deschideti inima.Aratati-le respect stapanitorilor,dar nu-i urmati orbeste!Ganditi logic si cu bun simt ,dar nu comentati!Nu considerati pe nimeni mai presus de voi , oricare le-ar fi rangul si pozitia.Purtati-va corect cu toti,daca nu, o sa caute sa se razbune pe voi.Ramaneti credinciosi lucrurilor in care credeti si-i ve-ti face astfel pe ceilalti sa va asculte”