“Cercetand situatiile patogene in care refularile sexualitatii avusesera loc si ale caror simptome pareau formatii substitutive ale refulatului, se mergea spre perioadele mai timpurii ale vietii bolnavului si se ajungea in cele din urma la primii ani ai copilariei sale. Si se descoperea - ceea ce de altfel romancierii si cunoscatorii sufletului uman stiau de mult timp - ca impresiile din aceasta prima perioada a vietii, chiar daca in majoritatea cazurilor erau uitate, lasau urme adanci care influenteaza dezvoltarea individului, in particular pregatind dispozitia individului pentru nevroza ulterioara.”

“Prin metoda asocierii libere si prin tehnica de interpretare care i se adauga, psihanaliza reuseste sa faca un lucru care nu parea pre important din punct de vedere practic, dar care trebuia in realitate sa duca la o pozitie si o valorificare cu totul noi in evolutia stiintei. A devenit posibil sa se dovedeasca ca visurile au un sens si sa se ghiceasca acest sens. In antichitatea clasica, visurile erau considerate adesea previziuni ale viitorului; stiinta moderna nu voia sa auda de visuri, le lega de domeniul superstitiei, declarandu-le un simplu act «corporal», un soi de tresarire a vietii psihice, de altfel adormite. Parea sa fie exclusa posibilitatea ca un savant care a facut deja lucrari stiintifice serioase sa poata aparea ca un «interpretator de visuri». Dar din moment ce nu era luata in seama dispretuirea visului si era tratat ca un simptom nevrotic neinteles, ca o idee deliranta sau obsesiva care, indepartandu-se de continutul sau aparent, lua ca obiect al asocierii libere imaginile sale izolate, atunci se ajungea la un cu totul alt rezultat. Se ajungea prin urmatoarele asocieri ale celui care visa, la constientizarea unor ansambluri de ganduri care nu mai puteau fi numite absurde sau confuze, care corespuneau unui act psihic de mare valoare si ale carui vis manifest nu era decat o traducere deformata, trunchiata sau rau inteleasa, cel mai adesea o traducere in imagini vizuale. Aceste ganduri latente ale visului contineau sensul visului, continutul manifest al visului nefiind decat o iluzie, o fatada de unde putea pleca asocierea cu adevarul dar nu si interpretarea.”

“Pentru tanarul Lennan urma apoi o perioada stranie, in care nu-si dadea seama de la un minut la altul daca era sau nu fericit, cautand sa fie mereu cu Anna, agitandu-se daca nu reusea, necajindu-se daca ea vorbea sau zambea altuia;cand se afla insa alaturi de ea tot nelinistit si nemultumit era, suferind din pricina timiditatii sale”

“In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga.Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.”

“Insotit de Matilde si Jorge, care avea patru ani, m-am dus sa traiesc in muntii din Cordoba, la o ferma fara apa curenta si curent electric, in localitatea Pantanillo. Sub maiestuosul cer instelat, m-am simtit impacat. Ceva asemanator cu ceea ce spune Henry David Thoreau: "M-am dus in padure pentru ca voiam sa traiesc in meditatie, sa infrunt doar faptele esentiale ale vietii, sa vad daca puteam trai si sa invat ceea ce era de invatat; ca nu cumva sa descopar, apropiindu-ma de moarte, ca nu traisem cu adevarat".”

“Erau miliarde de frunze pe pamant: Montag se balacea in ele ca-ntr-un rau uscat care mirosea a praf cald si a mirodenii. Dar celelelte miresme! Pamantul rece si nins de razele lunii mirosea a cartofi cruzi! Mai mirosea si a muraturi si a patrunjel, si a mustar. Iar in vazduh plutea si parfumul garoafelor din curtea casei vecine. Montag intinse mana si simti cum o buruiana se inalta ca un copil, fecandu-si capul de el. Degetele lui miroseau acum a lemn dulce.Se ridica in picioare si incepu sa respire adanc; cu cat respira mai adanc, cu atat se umplea de amanuntele vii ale acestui taram. Nu mai era gol pe dinauntru; gasea aici destula hrana ca sa-si sature sufletul. Totdeauna va fi destula hrana de acest fel in lume.”