“Dar tocmai pentru aceasta a venit El sa locuiasca in inimile noastre!Nu degeaba sa numeste El,Mangiietorul!”

“Nu exista o alta ilustrare mai mare a bunatatii decat Crucea de la Golgota.Acolo,Domnul Isus a acceptat sa moara pentru pacatele mele.El S-a facut jertfa de ispasire pentru mine.Bunatatea Lui nemarginita mi-a dat dreptul sa ma fac copil al Lui Dumnezeu.”

“Domnul Isus este bunatatea intruchipata.Cei care-L primesc in vietile lor sant chemati si ei sa arate lumii aceasta bunatate.”

“Ea a renuntat la toate pentru el. Dar barbatii nu pot sa traiasca numai pentru iubire.”

“Ne considera, pe mine si pe fete, imaturi si naivi, dar noi ne puteam dovedi de zece ori mai perfizi decat el, tocmai pentru ca eram englezi - nascuti pentru a purta masca si educati de mici sa mintim.”

“Asadar, ce-ar trebui sa facem cu ultimele noastre cateva zile?- Nu vreau decat sa-mi petrec fiecare minut din restul vietii mele cu tine, raspunde el.”

“Mă întorc, astfel, la Şestov. Un comentator citează din el cîteva cuvinte care merită tot interesul: «Singura ieşire adevărată, spune Şestov, se află tocmai acolo unde nu există ieşire pentru judecata omenească. Altminteri, de ce am avea nevoie de Dumnezeu? Omul nu se întoarce către Dumnezeu decît pentru a obţine imposibilul. Cît priveşte posibilul, oamenii îi pot face singuri faţă.» Dacă există o filosofie şestoviană, atunci pot fără îndoială afirma că ea se află în întregime rezumată astfel. Căci atunci cînd, ajuns la capătul analizelor sale pasionante, Şestov descoperă absurditatea fundamentală a oricărei existenţe, el nu spune: «Iată absurdul», ci: «Iată-1 pe Dumnezeu: trebuie să ne lăsăm în voia Lui, chiar dacă El nu corespunde niciuneia din categoriile noastre raţionale». Pentru ca nicio confuzie să nu mai fie cu putinţă, filosoful rus insinuează chiar că acest Dumnezeu este poate plin de ură si vrednic de ură, incomprehensibil şi contradictoriu, dar că el îşi afirmă cu atît mai mult puterea cu cît chipul Lui este mâi hîd. Măreţia Sa stă tocmai în inconsecvenţa sa. Dovada existenţei sale este tocmai inumanitatea Sa. Trebuie să facem saltul în El şi, prin aceasta, să ne eliberăm de iluziile raţiunii. Astfel, pentru Şestov, acceptarea absurdului este contemporană cu însuşi absurdul. A-l constata înseamnă a-1 accepta şi tot efortul logic al gîndirii sale constă în a-1 pune în evidenţă pentru a face astfel să ţîşnească speranţa imensă pe care o aduce cu sine.”