“«Pacatul tine de etica doar in cazul in care esueaza pe acest concept cu ajutorul pocaintei...Etica [nu este] niciodata observatoare, ci acuzatoare, judecatoare, in actiune.» Intelegem, deci, ca etica nu are o componenta maieutica, cum aveau predica si conversatia socratica - ea acuza, judeca si razbuna universalul. Punctul ingust de vedere al eticii priveste problema pacatului prin notiunea de pocainta: motto-ul unei asemenea atitudini este «am pacatuit, deci trebuie sa ma pocaiesc». De ce este meschina o asemenea atitudine? Pentru ca intentia sa este clara: «trebuie sa ma pocaiesc, pentru a pacatui din nou». Este implicit ca nu se rezolva nimic prin aceasta incadrare etica a pacatului (care face o pauza simbolica, pentru a se reimprosapta, inainte de a-si urma obiceiul) si se intelege mai usor de ce Haufniensis leaga, intr-o nota explicativa, pocainta de repetare sau de «pasiunea absurdului».”

“Auzim adesea comentarii din partea parintilor, cum ca odraslele lor s-au razvratit impotriva eticii crestine, intreband de ce trebuie sa asculte de regulile parintilor lor. Unul din principalele motive pentru care se intampla acest lucru este ca parintii nu si-au instruit copii dintr-o perspectiva fundationala cu privire la ceea ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. In cazurile in care copii vad regulile ca nimic mai mult decat opiniile parintilor lor, de ce sa le mai asculte? Este e diferenta enorna atunci cand parintii ii invata pe copii de la cea mai frageda varsta ca Dumnezeu este Creatorul si ca El a stabilit ceea ce este bine si ce este rau. Regulile vin de la Dumnezeu si prin urmare, trebuie respectate. Este imposibil sa zidesti o cladire fara sa-i asezi fundatii, insa aceasta este ceea ce incearca sa faca multi parinti in educatia copiilor lor. Rezultatele unor asemenea incercari sunt pretutindeni in jurul nostru - o generatie in care tot mai multi il resping pe Dumnezeu si absoluturile crestinismului.”

“Sa porti in tine o orchestra! Valuri de armonie sa se inalte si sa se coboare ca jocurile marii. Ce obositor cantec! ...Adesea ma doare trupul de truda lui ...Prin ce greseala s-au inchis in mine aceste melodii, care nu se vor intrupa in muzica niciodata, care se zbat ca un sipot prins intre stanci fara sa se poate scurge?”

“Ma intereseaza decupajul, ca in cazul fotografiei. De ce e fotografia arta? Pentru ca, din realitatea pe care o stim cu totii, se decupeaza o chestie semnificativa. Cam asta fac si eu, decupand bucati semnificative din realitate, pe care le asamblez in asa fel incat sa spuna ceea ce vreau eu. Fictionalizez, bineinteles, mai adaug si un sos, nu las bucatile de carne macra. Pe de o parte, feliile de realitate sunt trecute prin subiectivitatea mea, sunt repovestite. Dupa prelucrarea aceasta, le mai adaug si sosul care sa le faca apetisante din punct de vedere literar.”

“Convingerea mea este ca artistul nu are nevoie de liniste sufleteasca si de calm. Trebuie sa fie intr-un surd conflict sau intr-o permanenta stare de iritare. Ca umilit, ca ocolit, ca neluat in seama. Cind aud atitea indemnuri pe la televiziune si radio, "Sa gindesti pozitiv!", spun: "Sunteti niste prosti!". Ma enerveaza teribil aceste indemnuri. E nevoie de starea conflictuala, de neprevazut, care te duce, prin intimplare si printr-un mecanism pe care nu-l stapinesti, la realizari palpabile. Ce e aia, "Gindeste pozitiv si stai linistit!"? Trece viata pe linga tine...”

“Aceasta bucata de creta, de pilda, este un lucru cu o anumita întindere, relativ solid, avînd o forma determinata, culoarea alba si, laolalta cu toate aceste proprietati, avînd-o pe aceea de a scrie. întocmai cum îi apartine acestui lucru faptul de a se afla aici, în aceeasi masura îi apartine putinta de a nu se afla aici si de a nu avea aceasta marime. Posibilitatea ca el sa fie plimbat de-a lungul tablei si de a fi uzat nu este ceva pe care l-am adaugat lucrului prin intermediul gîndirii. El însusi, ca fiind aceasta fiintare, se afla în aceasta posibilitate, altminteri nu ar fi o creta în calitatea ei de instrument de scris. Tot astfel, fiecarei fiintari îi apartine, într-o modalitate care-i e proprie, acest posibil. Acest posibil îi apartine cretei. Ea însasi detine în ea însasi o proprietate determinata prin care este destinata unei anumite utilizari.”