“O musculiță efemeră se naște la nouă dimineață, în lungile zile de vară, ca să moară la cinci seara; cum ar putea ea înțelege cuvântul noapte? Mai dă-i cinci ore de viață, și ea va vedea și va înțelege ce e noaptea.”

“Niculae, zise Simina după ce se reîntoarseră pe plajă, noi o să zăcem acuma timp de vreo săptămînă fără să fim în stare de nimic... din pricina soarelui. Pe urmă însă o să ne simțim așa de bine că n-o să mai vrem să mai plecăm... Nici n-o să plecăm... pînă în septembrie... Atunci începe să se răcească apa... Și briza începe să facă diminețile frumoase scurte și serile să te simți ca Ovidiu, exilat... așa de frig se lasă la apusul soarelui. E bine să-ți iei adio de la mare mai înainte, să te urci în tren cînd soarele mai e încă dulce... Te uiți pe urmă la el tot anul cu amintirea mării și nici nu-ți dai seama ce ușor trece iarna și primăvara, și te întorci iar ca și cînd aici e adevărata ta viață...”

“Nimeni nu te va vătăma aici; e un Cimitir de Vise, atâta. Du-te, plimbă-te acolo, caută-ți visele, dar ele nu vor fi musai plăcute și liniștitoare, depinde ce ai în tine…Și ai trecut prin destule ca să nu fi murit încă, fără să visezi de aproape un an. Era să pieri, acum întoarce-te la viață. Vei fi luat de aici și te vei trezi în coliba ta, și îți vei duce pătimirile mai departe, după cum ți-e scris!”

“...duelul nu e decât o ceremonie. Totul e ştiut dinainte, chiar şi ce trebuie să spui când cazi. Întins pe iarbă, cu mâna pe inimă, trebuie să rosteşti cuvinte mărinimoase de iertare pentru adversar şi câteva fraze pentru o iubită imaginară, sau care în ziua morţii sale se duce la bal ca să nu trezească bănuielile.”

“O! de-aș putea iubi. Înțelegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece pin lume singur, mărginit în pași, în ochi, să te zvârcolești în strâmtoarea sufletului tău celui rece, să cauți a-l aprofunda și să vezi că e secat și că apele sale se pierd în nisipul secăciunei sociale, se ard de căldura unei societăți de oameni ce trăiesc numai din ura unuia către celălalt. A nu iubi nu-i nimica — a nu putea iubi e grozav.”

“Ea își dorea un fiu;ar fi trebuit să fie voinic și brunet;îi va spune Georges;idea de a avea un baiat era ca o speranță a răzbunării împotriva tuturor neputințelor trecute.Cel puțin,un barbat e liber;el poate trăi pasiunile și străbate țările,poate trece peste obstacole,poate gusta cele mai îndepărtate bucurii.În schimb,unei femei i se impun tot felul de piedici.Inertă și flexibilă în același timp,are împotriva ei slăbiciunea trupului și obligațiile legii.Voința ei,la fel ca voalata pălăriei,prinsă cu o panglică,tremură la orice adiere;exista mereu o dorință care o atrage,mereu o regula care o împiedică.”

“stilul meu va dobandi un caracter specific din clipa cand nu se va mai sinchisi de nimic, va fi exact, nu va adormi.a face curte direct unei femei pe care o doresti e cea mai mare prostie. asta n-ar reusi decat cu o femeie neatinsa de vanitate. si vanitatea femeilor e locul comun al tuturor filozofilor. fie doua surori A si B: daca vrei ca A sa te placa trebuie neaparat sa incepi prin a-i face curte lui B...ajungand la han, am gasit acolo doua fetiscane cu obrajii rumeni. amandoua erau dragute. am apucat-o de cur pe cea mai putin draguta, as fi putut s-o [..] dar m-am gandit ca ar fi imprudent chiar la inceput de campanie. oricum asta mi-a risipit toata melancolia care ma rodea de cand am plecat din Pforzheim si am fost fericit pana la Stuttgart. in timpul drumului am citit Viata lui Alfieri, vol 2.te poti preface o luna-doua dar in cele din urma adevaratul caracter tot iese la iveala: nu tin neaparat sa am femei. Martial a avut, intre 18 si 31 de ani, vreo 22 de femei, dintre care 12 intr-adevar dupa o intriga amoroasa. eu am 25 de ani si in urmatorii 10 ani voi avea probabil 6 femei. voi avea, de asemenea, 20 de cai de acum si pana cand nu voi mai fi in stare sa incalec din pricina varstei.sufletul e oare substanta, sau calitate – pusa odata cu ochiul in trup, consecinta a existentei ochiului? principiul lui Locke potrivit caruia toate ideile ne vin prin simturi, si anatomia pasiunilor asa cum reiese din Helvetius dovedesc ca nu vedem in om niciun fel de efect al sufletului, ca nu exista decat efecte ale simturilor, ca nu exista par conséquent suflet.cele doua portrete ale Imparatului sunt intr-adevar marete, dar Appiani a facut din el un iluminat. se pare ca pictorii nu concep altfel geniul. acea intelegere superioara care surprinde pe cat posibil omeneste raporturile reale dintre lucruri, si care domina evenimentele printr-o prudenta rece, le ramane invizibila.gasesc ca sensibilitatea e inconsistenta, ca autorul [Schiller] n-a adancit suficient ideile majore, in sfarsit ca personajele sale n-au destul spirit [esprit]. exceptand acestea si unele lungimi catre final, piesele sunt bune. dar sensibilitatea intemeiata pe-o serie de idei vagi si umflate, ca aceea din Werther, mi se pare o consecinta a lipsei de spirit specifice natiei, nu ma emotioneaza. raceala germanilor se explica bine prin hrana lor: paine neagra, unt, lapte si bere. cafea totusi, dar ar trebui sa bea vin, si inca din cel mai tare, pt a le insufleti muschii puhavi. apoi lectura Bibliei i-a ajutat si ea sa fie neghiobi si emfatici. de altfel e o cauza care actioneaza si asupra caracterului britanic. dar cei mai mari suverani din sec 18, Frederick II si Catherina II, apartineau acestei natii.”