“Cand ti se vor deschide in fata mai multe cai si nu vei sti pe care sa apuci nu alege la intamplare ci asaza-te si asteapta. Asteapta oricat e nevoie. Nu te misca nu spune nimic asculta-ti inima. Apoi cand o sa-ti vorbeasca ridica-te si urmeaza-i sfatul.”

“Cand o sa cresti, o sa vrei sa fii fericit. Deocamdata nu te gandesti la asa ceva si tocmai de-asta esti. Cand te vei gandi, cand vei vrea sa fii fericit, nu vei mai fi. Niciodata! Poate niciodata... M-ai auzit? Niciodata. Cu cat mai mare va fi dorinta ta de a fi fericit, cu atat mai nefericit o sa fii. Fericirea nu e ceva care se cucereste. Sa nu crezi. Fericirea ori e, ori nu e.”

“Asa, intr-o zi de vara valurile se aduna, se inalta, cumpanindu-se, si cad; se aduna si cad; si universul intreg pare sa spuna, sa spuna mereu, “asta e tot” mereu mai apasat, iar inima din trupul care sta intins la soare pe tarm spune si ea. Asta e tot. Nu te mai teme, spune inima. Nu te mai teme,spune inima, incredintandu-si povara vreunei mari care suspina obstesc pentru toate tristetile; si reia, incepe, aduna, lasa sa cada.”

“Atata timp cat esti anesteziat si nu iti simti tragedia propriei vieti, poti supravietui. Cand iti revine limpezimea, cand iti este meticulos redata, te poate innebuni. memoria retrezita la viata te poate sminti, amintirea umilintei, a celor ce ti s-au intamplat fara stirea ta, a atator intruziuni, amintirea barbatilor. Nu un palat, ci un bordel al amintirilor, iar dincolo de aceste amintiri, constiinta faptului ca toti cei care te-au iubit sunt morti, ca nu exista nici o scapare. un asemenea gand te poate ridica in picioare, te poate face sa iti aduni fortele si sa o iei la goana. Daca fugi destul de tare poate vei scapa de trecut si de amintirea a tot ce ti s-a intamplat, si totodata de viitor, de intunericul inevitabil ce ti se intinde in fata.”

“Ma leg mai ales de fiintele care n-au nevoie de mine si pe care deodata le inlantui prin cea mai puternica legatura. Sunt gata sa dau totul cui nu cere nimic, dar nu vreau sa cedez nimic cui asteapta totul de la celalalt.”

“In fata marilor intrebari am spus si spunem inca adesea: «o fi», ca o conceptie romaneasca despre lume. «O fi» acesta nu are sens disjunctiv sau nu duce la o judecata disjunctiva: am sa vad eu daca este ori nu... El nu obliga la cercetare si nu face grupari in materialul intrebarii: e sau asa, sau asa. Nedumerirea e a cugetului, dar nu a sa e intrebarea si, in orice caz, nu el da raspunsul. Nedumerire este, dar lucrul se arata singur, daca e sa se arate. «Asa o fi? Te pomenesti ca este.» Te pomenesti, asa, de la lucru inspre tine. De aici toate acele «intelesuri» care sunt mai mult ale lucrului decat ale mintii.”