“Asadar, ce-ar trebui sa facem cu ultimele noastre cateva zile?- Nu vreau decat sa-mi petrec fiecare minut din restul vietii mele cu tine, raspunde el.”

“Doar o data spuse, ca o surpriza manifestata tarziu si aproape cu ciuda: - M-am uitat la tine, de departe, cand ieseam din apa. Esti cea mai frumoasa femeie de pe plaja.- Nu sunt prea multe.- Ba nu! Chiar daca s-ar face un import de cateva mii - cine stie de unde? -, n-ar fi treaba usoara! - distanta de la medie pana la tine e mult prea mare ca sa te poata egala vreuna.El relua, cu o ingrijorare teoretica: - Trebuie sa ma port mai atent cu tine. Cateodata uit ca nu se face sa fii aruncata. Nu, zau, ar fi grozav de multi barbati care ar dori sa-mi ia locul. Tu nu te miri ca ma preferi pe mine?”

“Cu fiecare zi sîntem mai singuri. Ce grea si ce usoara trebuie sa fie ultima!”

“Trebuie sa reintarim in gandirea noastra si in a ceea a bisericilor noastre crestine ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu si ca Dumnezeu are autoritate absoluta asupra vietilor noastre. Trebuie sa ascultam ceea ce ne spune El cu privire la principiile de traire in fiecare domeniu al vietii, indiferent de care este parerea altora. Argumentele bazate pe oameni, indreptate inspre opinii, se strecoara in biserica pe multe cai.”

“Nicio viata nu e stricata cu exceptia celei care este oprita. Daca vrei sa strici caracterul cuiva nu trebuie decat sa il reformezi”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”