“Privilegiul de a fi oricine își arată și cealaltă față - a presiunii de a fi ca toată lumea și prin urmare - nimeni.”

“Aș fi vrut să fiu un copac sau să am puterea să las viața să-mi crească singură de undeva din burtă sau de sub coaste și să se răspândească apoi prin mâini și prin picioare,prin gât și prin fiecare fir de păr,în orice direcție ar fi vrut ea,ca un trandafir care se cațără pe o casă.Așa aș vrea să mă cațăr pe lume.”

“Nimeni nu te va vătăma aici; e un Cimitir de Vise, atâta. Du-te, plimbă-te acolo, caută-ți visele, dar ele nu vor fi musai plăcute și liniștitoare, depinde ce ai în tine…Și ai trecut prin destule ca să nu fi murit încă, fără să visezi de aproape un an. Era să pieri, acum întoarce-te la viață. Vei fi luat de aici și te vei trezi în coliba ta, și îți vei duce pătimirile mai departe, după cum ți-e scris!”

“Oamenii treceau pe trotuarul de deasupra. Mă priveau ca și cum aș fi fost nebună. Un pescăruș patrula pe autostradă. Mă privea ca și cum aș fi fost nebună.”

“Aș fi rămas de o sută de ori și aș fi plecat o singură dată, și totuși... am plecat.”

“Filozofia lui Schopenhauer remarcă iraționalitatea voinței, ce trebuie anihilată, pentru a ajunge la liniște și satisfacție. La fel ca filozofia de tinerețe a lui Nietzsche sau ca eseistica lui Cioran, ea pote fi interpretată ca o pledoarie pentru moarte: «Viața este o sarcină ce trebuie îndeplinită. Este un lucru bun să zicem defunctus est: înseamnă că omul și-a îndeplinit sarcina. [...] De fapt, convingerea că lumea și omul sunt lucruri care mai bine nu existau, sunt constatări care ne trezesc indulgența față de ceilalți.»”