“Sînt niște... compozițiuni de fetișcană care e cam tristă în fond, cam nebună și care vrea să filosofeze avînd certitudinea că e genială și că poate ajunge cu mîinile ei încă neformate, încă în creștere, stelele de pe cer.”

“... poate asta e cea mai mare calitate a femeilor că ne fac pe noi, bărbații, să ne copilărim, să ne jucăm, ne fac să fim copii. Și ne mai fac uneori și... copii!”

“- Draga mea, te iubesc- Și pe mine?!?*- Draga mea, te iubesc- Și tu?!*- Draga mea, te iubesc- Excelent, se poartă!*- Draga mea, te iubesc- Mă zăpăcești.*- Draga mea, te iubesc- Vai, ce drăguț.*- Draga mea, te iubesc- Sper că nu am nici-o vină.*- Draga mea, te iubesc- Ei, toate ca toate, dar înțelege că azi e duminică.”

“Sînt imorală, grozavă, brutală și mă mănâncă pielea, cu ce te pot servi?”

“Cineva s-a aşezat la masă, plin de încredere în cunoştinţele şi experienţele sale de viaţă, şi a decretat că oamenii trebuie să fie aşa şi aşa, că e bine când faci cutare lucru şi e rău dacă faci cutare. Şi în schema lui, acel cineva vrea să vâre cu sila sufletele vii, să le încătuşeze, parcă viaţa s-ar modela după dorinţele sau concluziile cuiva. Dar viaţa merge mereu înainte, nepăsătoare, sfâşiind nu numai sistemele savanţilor, ci chiar minţile oamenilor, plăsmuind în fiece clipă situaţii noi, idei noi, pe care fantezia liliputană omenească niciodată nu le va putea înţelege şi cu atât mai puţin prevedea.”

“Patima din glasul lui Ion îl infiora pe Titu. Îndîrjirea, egoismul și cruzimea cu care omul acesta a urmărit o țintă, fără să se uite în dreapta și în stânga, îl infricoșau, dar îl și mișcau. Se gândi la șovăielile lui din vremea aceasta, la zig-zagurile neputincioase, la alergările lui după țeluri de-abia întrezărite și se simți mic în fața țăranului care a mers drept înainte, trecând nepăsător peste toate piedicile, luptând neobosit, împins de o patimă mare. El se frământă cu dorințe nelămurite, făurește planuri peste puterile lui, trăiește cu visuri fermecate, și alături de dânsul viața înaintează vijelios. Un simțământ de slăbiciune îi strânse inima.”

“Am citit undeva, excelenţă, zise Apostol cu glasul de adineauri, că inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor, şi că de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna... Ce minunat ar fi, excelenţă, dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima!”