“Asa, intr-o zi de vara valurile se aduna, se inalta, cumpanindu-se, si cad; se aduna si cad; si universul intreg pare sa spuna, sa spuna mereu, “asta e tot” mereu mai apasat, iar inima din trupul care sta intins la soare pe tarm spune si ea. Asta e tot. Nu te mai teme, spune inima. Nu te mai teme,spune inima, incredintandu-si povara vreunei mari care suspina obstesc pentru toate tristetile; si reia, incepe, aduna, lasa sa cada.”

“Cand ti se vor deschide in fata mai multe cai si nu vei sti pe care sa apuci nu alege la intamplare ci asaza-te si asteapta. Asteapta oricat e nevoie. Nu te misca nu spune nimic asculta-ti inima. Apoi cand o sa-ti vorbeasca ridica-te si urmeaza-i sfatul.”

“Isi cauta teama de moarte pe care o simtise inainte si n-o mai gasi. Unde e? Care moarte? Nu mai exista nicio teama, pentru ca nu mai exista moartea. In locul mortii era lumina. "Va sa zica, asta e!" exclama deodata cu glas tare, "Ce bucurie!". Toate acestea se petrecura pentru el intr-o clipa, si intelesul clipei ramase acelasi pana la sfarsit. Pentru cei din jurul lui insa, agonia mai dura doua ore. In piept ii clocotea ceva: trupul slabit tresarea. Pe urma, clocotul si horcaitul devenira tot mai tare. "S-a sfarsit", spuse cineva la capataiul lui. Auzi cuvintele si le repeta in gand. "S-a sfarsit cu moartea, isi spuse. Nu mai exista."Trase aer in piept, se opri la jumatatea unui suspin, trupul i se destinse si muri.”

“Isi intindea tot timpul palma pe marinea pupitrului ca sa prinda cat mai bine o gama imaginara. Mi-ar fi placut sa am linistea ei. O admiram ca nu se cheltuieste pentru nimeni si nimic; si totusi intelegeam ca e un lux sa poti ramane in afara de agitatia lumii si s-o privesticu linistea cu care stai intr-un loc bun la teatru si vezi cum se agita pe scena, costumati in anumite piese, actori care ragusesc debitand tirade eroice, se lupta cu spada care suna a tinichea cad si se ridica.”

“Fiecare îsi comunica erorile cum poate iar ele cuprind totdeauna un pic de adevar; ceilalti înteleg cît pot; fiecare spune mai putin decît întelege si întelege mai mult decît i se spune, iar ce întelege nu i se spune, fiindca ce i se spune nu întelege, si asa mai departe.”

“- De ce razi?- Fiindca sunt proasta si fiindca innebunesc dupa fiecare cuvant al tau! Boala pe care o dai tu nu se vindeca niciodata. Si febra ta tine tot timpul. Vrei sa mai stii si altceva? M-ai aruncat in drum si te-ai intors dupa doi ani, si sunt innebunita dupa tine. Si daca ai sa ma arunci si ai sa te intorci dupa o suta de ani, tot am sa te urmez. Mor dupa tine si te urasc, si astept sa-mi faci ceva rau. (Parca era beata. Isi duse mana la frunte, razand.) O, nu! Sa nu te iei dupa mine. Nu vreau sa sufar din nou! Lasa-ma sa ma intremez!”