Albert Camus

“Un om se defineşte la fel de bine prin comediile sale ca şi prin elanurile sale sincere. Tot astfel se întâmplă, la un alt nivel, cu sentimentele, inaccesibile inimii, dar parţial trădate de faptele pe care le însufleţesc şi de atitudinile spiritului pe care le presupun. Nu-i greu de văzut că in felul acesta definesc o metodă. Dar e uşor de văzut că e vorba de o metodă de analiză si nu de cunoaştere. Căci metodele implică metafizici, trădind fără voia lor concluziile pe care pretind uneori că nu le cunosc încă. Astfel, ultimele pagini ale unei cărţi se află încă în primele. Metoda definită aici exprimă sentimentul că orice cunoaştere adevărată este imposibilă. Nu putem decât enumera aparenţe şi simţi un climat. Atunci vom ajunge poate la acel insesizabil sentiment al absurdităţii, în lumile diferite dar frăţeşti ale inteligenţei, ale artei de a trăi sau ale artei pur şi simplu. Climatul absurdităţii e un început. Sfîrşitul e universul absurd şi acea atitudine a spiritului care proiectează asupra lumii o strălucire ce-i este proprie, făcând să lumineze chipul privilegiat şi implacabil pe care ştie să i-l recunoască. Toate marile acţiuni şi toate marile filosofii au un început derizoriu. Marile opere se nasc adesea pe neaşteptate, la colţul unei străzi sau la intrarea într-un restaurant. Tot astfel şi absurditatea. Lumea absurdă, mai mult decât oricare alta, îşi trage nobleţea din această naştere lipsită de măreţie. În anumite situaţii, un om care răspunde: «la nimic», când e întrebat la ce se gândeste, poate că doar se preface. Cei iubiţi o ştiu prea bine. Dar dacă acest răspuns este sincer, dacă exprimă acea stare ciudată a sufletului când vidul devine elocvent, când lanţul gesturilor cotidiene s-a rupt, când inima caută zadarnic veriga pierdută, el reprezintă primul semn al absurdităţii.”

“Divina disponibilitate a condamnatului la moarte în faţa căruia se deschid porţile închisorii într-o anume zi în zori, indiferenţa sa de necrezut faţă de toate, în afară de flacăra pură a vieţii, moartea şi absurdul sunt aici, e lesne de văzut, principiile singurei libertăţi raţionale: aceea pe care o inimă omenească o poate simţi şi trăi! Omul absurd întrevede astfel un univers fierbinte şi îngheţat, transparent şi limitat, în care nimic nu-i cu putinţă dar totul este dat, după care urmează prăbuşirea şi neantul. El poate atunci hotărî să accepte a trăi într-un asemenea univers şi să-şi tragă de aici puterea, refuzul de a spera şi mărturia încăpăţînată a unei vieţi fără consolare.”

“Voi alege doar oameni care nu tind decît să se epuizeze sau despre care am conştiinţa că se epuizează. Atît şi nimic mai mult. Nu vreau să vorbesc pentru moment decît de o lume în care gîndurile, ca şi vieţile, n-au viitor. Tot ceea ce-l face pe om să muncească si să se zbuciume se foloseşte de speranţă. Singura gîndire care nu minte este, aşadar, gîndirea sterilă. In lumea absurdă, valoarea unei noţiuni sau a unei vieţi se măsoară după gradul ei de sterilitate.”

“Toate gloriile sunt efemere. Din punctul de vedere al lui Sirius, în zece mii de ani operele lui Goethe vor fi pulbere şi ţărînă şi numele lui uitat. Cîţiva arheologi poate vor mâi căuta «mărturii» despre epoca noastră. Gîndul acesta a fost întotdeauna plin de învăţăminte. Dacă ne oprim îndeajuns asupra lui, din tot zbuciumul nostru nu mai rămîne decît nobleţea adîncă pe care o aflăm în indiferenţă. El ne îndreaptă mai cu seamă spre ceea ce este mai sigur, adică spre imediat. Din toate gloriile, cea mai puţin înşelătoare este cea trăită.”

“Nu, spune cuceritorul, să nu credeţi că, iubind acţiunea, a trebuit să mă dezvăţ să gîndesc. Dimpotrivă, pot de minune să definesc lucrul în care cred. Căci cred în el cu tărie şi îl văd în mod sigur şi limpede. Să vă îndoiţi de cei ce spun: «Ştiu lucrul ăsta atît de bine, încît mi-e cu neputinţă să-l exprim»; căci dacă nu pot s-o facă, înseamnă că nu-l ştiu sau că, din lene, s-au oprit la învelişul lui.”

“A living man can be enslaved and reduced to the historic condition of an object. But if he dies in refusing to be enslaved, he reaffirms the existence of another kind of human nature which refuses to be classified as an object.”

“Căci în faţa lui Dumnezeu nu se pune atît problema libertăţii cît problema răului. E cunoscută alternativa: sau nu suntem liberi, şi Dumnezeu cel atotputernic este responsabil pentru răul din lume, sau suntem liberi şi responsabili, dar atunci Dumnezeu nu mai este atotputernic. Toate subtilităţile unor şcoli de gîndire n-au schimbat cîtuşi de puţin caracterul definitiv al acestui paradox.”

“In the middle of the night, through the whole of the rest of the summer and beneath the autumn, one could see strange convoys of trams without passengers proceeding down the front, rattling along above the sea. Eventually, the people discovered what was going on; and despite patrols preventing anyone from reaching the promenade, some groups did quite often manage to get among the rocks right above the sea and throw flowers into the carriages as soon as the trams went past. One could hear the vehicles still bumping along on a summer's night, laden with flowers and corpses.”

“Acolo unde domneşte luciditatea, scara valorilor devine inutilă.”

“It is necessary to fall in love – the better to provide an alibi for all the despair we are going to feel anyway.”

“La urma urmei, îţi datorez şi eu un sfat, nu-i aşa, de vreme ce ţi-am ucis soţul! Roagă-te de Dumnezeul dumitale să te facă stană de piatră. E fericirea pe care şi-o rezervă lui, singura fericire adevărată. Fă ca el, astupă-ţi urechile la toate strigătele, prefă-te în piatră cît mai e timp.”

“Cînd o mamă nu mai e în stare să-şi recunoască fiul înseamnă că şi-a isprăvit menirea pe pâmînt.”

“Doarme. Şi-a încheiat socotelile cu lumea asta. De-acum încolo totul îi va fi uşor. Va trece doar de la un somn plin de imagini la un somn fără vise. Şi ceea ce pentru toţi ceilalţi înseamnă o smulgere îngrozitoare nu va fi pentru el decît un somn nesfîrşit.”

“Iar dacă azi sînt nefericită, deşi sînt convinsă de dragostea ta, e pentru că sînt sigură că ai să-mi spui să plec. De asta-i dragostea bărbaţilor ca o sfîşiere. Nu se pot împiedica să nu părăsească ceea ce le place cel mai mult.”

“Many fledgling moralists in those days were going about our town proclaiming there was nothing to be done about it and we should bow to the inevitable. And Tarrou, Rieux, and their friends might give one answer or another, but its conclusion was always the same, their certitude that a fight must be put up, in this way or that, and there must be no bowing down... There was nothing admirable about this attitude; it was merely logical.”

“Everybody knows that pestilences have a way of recurring in the world; yet somehow we find it hard to believe in ones that crash down on our heads from a blue sky. There have been as many plagues as wars in history; yet always plagues and wars take people equally by surprise.”

“Já reparou que só a morte desperta nossos sentimentos? Como amamos os amigos que acabam de deixar-nos, não acha?! Como admiramos nossos mestres que já não falam mais, que estão com a boca cheia de terra! A homenagem vem, então, muito naturalmente, essa mesma homenagem que talvez tivessem esperado de nós durante a vida inteira. Mas sabe por que somos sempre mais justos e mais generosos para com os mortos? A razão é simples! Em relação a eles, já não há obrigações. Deixam-nos livres, podemos dispor de nosso tempo, encaixar a homenagem entre o coquetel e uma doce amante: em resumo, nas horas vagas. Se nos impusessem algo, seria a memória, e nós temos a memória curta. Não é o morto recente que nós amamos em nossos amigos, o morto doloroso, nossa emoção, enfim, nós mesmos![...] É assim o homem, caro senhor, com duas faces: não consegue amar sem se amar. Observe seus vizinhos, se por acaso ocorrer um falecimento no prédio. Adormecidos em sua vidinha, e eis que morre o porteiro. Despertam imediatamente, agitam-se, informa-se, enchem-se de compaixão. Um morto no prelo e o espetáculo começa, finalmente. Eles têm necessidade de tragédia que se pode fazer? - é sua pequena transcendência, é seu aperitivo. Será, aliás, por acaso que lhe falo em porteiro? Eu tinha um, que era uma verdadeira desgraça, a maldade em pessoa, um monstro de insignificância e de rancor que faria desanimar um franciscano. Eu nem sequer lhe dirigia a palavra, mas, por sua própria existência, ele comprometia minha satisfação habitual. Morreu, e eu fui a seu enterro. Será capaz de me dizer por quê?”

“E adevărat, mamă, câ acolo,pe plajă, nisipul îţi arde tălpile?MAMA: N-am fost niciodată acolo, ştii bine. Dar mi s-a spus că soarele mistuie totul.MARTHA: Am citit într-o carte că mistuie şi sufletele. Că face trupurile să strălucească, dar că le goleşte pe dinăuntru.MAMA: Oare asta te face să visezi, Martha?MARTHA: Da. M-am săturat să-mi tot port sufletul cu mine. Ard de nerăbdare să ajung acolo unde soarele ucide toate întrebările.”

“La muerte será mi suprema protesta contra un mundo de lágrimas y sangre. Si me encontré a la altura de la protesta humana contra la violencia, que la muerte corone mi obra con la pureza de la vida.”

“Hay algo todavía más abyecto que ser un criminal: forzar al crimen a quien no ha nacido para serlo.”

“I hope the dogs don't bark tonight. I always think it's mine”

“The spirit of rebellion can only exist in a society where a theoretical equality conceals great factual inequalities. The problem of rebellion, therefore, has no meaning except within our own Western society.”

“O álcool e as mulheres me proporcionaram, devo confessar, o único consolo de que era digno. Confio-lhe este segredo, caro amigo, e não tenha receio de valer-se dele. Compreenderá, então, que a verdadeira libertinagem é libertadora, porque não impõe qualquer obrigação. Na libertinagem, só se possui a si próprio; ela permaneceu, pois, a ocupação preferida dos grandes apaixonados por sua própria pessoa. É uma selva, sem futuro nem passado, e, sobretudo, sem promessas nem sanção imediata. Os lugares nos quais ela se exercita são separados do mundo. Deixam-se, ao entrar, tanto o medo quanto a esperança. A conversa não é obrigatória; o que se vem procurar pode ser obtido sem palavras e, muitas vezes, até sem dinheiro. Ah! Eu lhe peço, deixe-me prestar uma especial homenagem às mulheres desconhecidas e esquecidas que então me ajudaram. Ainda hoje, mistura-se à lembrança que guardei delas algo semelhante a respeito.”

“The irrational, the human nostalgia, and the absurd that is born of their encounter - these are the three characters in the drama that must necessarily end with all the logic of which an existence is capable”

“And the more I thought about it, the more I dug out of memory things I had overlooked or forgotten. I realized then that a man who had lived only a day could easily live for a hundred years in prison. He would have enough memories to keep him from being bored.”

“Lenin only believes in the revolution and in the virtue of expediency.'One must be prepared for every sacrifice, to use, if necessary, every stratagem, ruse, illegal method, to be determined to conceal the truth, for the sole purpose of accomplishing, despite everything, the communist task'.”

“Trebuie să dăm totul la o parte şi sâ atacăm făţiş adevărata problemă. Oamenii se sinucid pentru că viaţa nu merită să fie trăită, iată, fără îndoială, un adevăr — nefecund totuşi, pentru că e un truism. Dar această insultă adusă existenţei, această dezminţire ce i se dă vine oare din faptul că existenţa n-are nici un sens? Cere absurditatea ei sa i te sustragi, prin speranţă sau prin sinucidere? Iată ce trebuie să scoatem la lumină, să urmărim şi să ilustrăm, înlăturînd tot restul. Obligă oare absurdul la moarte? Iată problema ce trebuie discutată înaintea oricărei alteia, în afara tuturor metodelor de gîndire şi a jocurilor spiritului dezinteresat. Nuanţele, contradicţiile, psihologia pe care un spirit «obiectiv» ştie să le introducă în orice problemă nu-şi au locul în această căutare şi în această pasiune. Aici e nevoie doar de o gîndire logică. Lucrul nu-i simplu. E uşor să fii logic. Dar e aproape imposibil să fii logic pînă la capăt. Oamenii care mor pe propria lor mînă urmează astfel pînă la capăt drumul indicat de sentimentul lor.”

“Apriori şi inversînd termenii problemei, după cum omul se sinucide sau nu se sinucide, s-ar părea ca nu există decît două soluţii filosofice: a spune da sau nu. Dar ar fi prea frumos să fie aşa. Căci trebuie să ţinem seama şi de aceia care, fără să ajungă la vreo concluzie, se întreabă neîncetat. Aici, abia dacă fac o ironie: e vorba de majoritatea oamenilor. Văd, de asemenea, că cei ce răspund nu, acţionează ca şi cum ar gîndi da. De fapt, dacă accept criteriul nietzschean, aceştia gindesc, într-un fel sau altul, da. Dimpotrivă, se întîmplă adesea ca cei ce se sinucid să fi crezut într-un sens al vieţii. Asemenea contradicţii sunt constante. Se poate chiar spune că nu sunt nicăieri mai vii decît în această chestiune în care, dimpotrivă, logica pare atît de necesară. A compara teoriile filosofice şi comportarea celor ce le profesează a devenit un loc comun. Dar trebuie totuşi să arătam că dintre gînditorii care au refuzat un sens vieţii, niciunul, în afară de Kirilov, care aparţine literaturii, de Peregrinqs, care se naşte din legendă , şi de Jules Lequier, care ţine de ipoteză, nu a mers cu logica pînă la a refuza această viaţă. Se citează adesea, în derîdere, numele lui Schopenhauer, care făcea elogiul sinuciderii în faţa unei mese îmbelşugate. Nu-i nimic de rîs în asta. Modul acesta de a nu lua tragicul în serios nu-i chiar atît de grav, dar el îl defineşte pînă la urmă pe om.”

“L'automne est un deuxième ressort où chaque feuille est une fleur.”

“Who, cher monsieur, will sleep on the floor for us? Whether I am capable of it myself? Look, I'd like to be and I shall be. Yes, we shall all be capable of it one day, and that will be salvation.”

“Trezire, tramvai, patru ore de birou sau de uzină, masă, tramvai, patru ore de muncă, masă, somn; şi luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, în acelaşi ritm — iată un drum pe care îl urmăm cu uşurinţă aproape tot timpul. Dar într-o zi ne pomenim întrebându-ne «pentru ce?» şi totul începe o data cu această oboseală uimită; «începe», iată lucrul important. Oboseala se află la capătul faptelor unei vieţi maşinale, dar ea inaugurează în acelaşi timp mişcarea conştiinţei. Ea o trezeşte şi provoacă urmarea. Urmarea, adică întoarcerea inconştientă în lanţ sau trezirea definitivă. După trezire vine, cu timpul, consecinţa ei: sinuciderea sau vindecarea.”

“P. and J. did not like books set in large type with wide margins, such as pleased readers of more refined tastes, but rather pages set in small type stretching all the way across tightly justified lines, filled to the brim with words and sentences, like those enormous rustic dishes you can eat at long and heartily without every emptying them, and are all that can satisfy some gigantic appetites.”

“For many years I've been ashamed, mortally ashamed, of having been, even with the best intentions, even at many removes, a murderer in my turn. As time went on I merely learned that even those who were better than the rest could not keep themselves nowadays from killing or letting others kill, because such is the logic by which they live; and that we can't stir a finger in this world without the risk of bringing death to somebody.”

“At that moment he knew what his mother was thinking, and that she loved him. But he knew, too, that to love someone means relatively little; or, rather, that love is never strong enough to find the words befitting it. Thus he and his mother would always love each other silently. And one day she--or he--would die, without ever, all their lives long, having gone farther than this by way of making their affection known.”

“Remembrance of things past is just for the rich. For the poor it only marks the faint traces on the path to death.”

“There are people who vindicate the world, who help others live just by their presence.”

“You know very well that I no longer think. I am far too intelligent for that.”

“Rieux knew what the old man was thinking at that moment as he wept, and he thought the same: that this world without love was like a dead world and that there always comes a time when one grows tired of prisons, work and courage, and years for the face of another human being and the wondering, affectionate heart.”

“Crois-moi, il n'y a pas de grande douleur, pas de grands repentirs, de grands souvenirs. Tout s'oublie même les grandes amours. C'est ce qu'il y a de triste et d'exaltant à la fois dans la vie. Il y a seulement une certaine façon de voir les choses et elle surgit de temps en temps. C'est pour ça qu'il est bon quand même d'avoir eu un grand amour, une passion malheureuse dans sa vie. Ça fait du moins un alibi pour les désespoirs sans raison dont nous sommes accablés.”

“It is forbidden to spit on cats in plague-time.”

“As for me, I longed to love as some people long to cry. I felt that every hour I slept now would be an hour stolen from life.”

“It is impossible to give a clear account of the world, but art can teach us to reproduce it-just as the world reproduces itself in the course of its eternal gyrations. The primordial sea indefatigably repeats the same words and casts up the same astonished beings on the same sea-shore.”

“The great novelists are philosophical novelists--that is, the contrary of thesis-writers.”

“Los hombres que comparten los mismos dormitorios, ya sean soldados o prisioneros, contraen un lazo extraño como si, al quitarse las armaduras con la ropa, se hermanaran cada noche, por encima de sus diferencias, en la vieja comunidad del sueño y del cansancio”

“Week after week we were reduced to starting the same letter over again and copying out the same appeals, so that after a certain time words which had at first been torn bleeding from our hearts became void of sense. We copied them down mechanically, trying by means of these dead words to give some idea of our ordeal. And in the end, the conventional call of a telegram seemed to us preferable to this sterile, obstinate monologue and this arid conversation with a blank wall.”

“Kulağımı yüreğimin atışına veriyordum. Bunca zamandır bana arkadaşlık eden bu gürültünün durabileceğini bir türlü aklım almıyordu.”

“Even the sea had lost its deep blue colour and, beneath the misty sky, took on the sheen of silver or iron, making it painful to look at.”

“Finally, and most of all, words failed him.”

“comment faire comprendre d'ailleurs qu'un enfant pauvre puisse avoir parfois honte sans jamais rien envier ?”

“Fate is not in man but around him”