Mihail Drumeş

“Fericirea care s-a dus mă sufocă, pentru ca e tot durere.”

“Mi se pare-îmi spuneam- că deocamdată nu iubesc...decât iubirea!”

“- Vreau să-ţi intru în sânge, pricepi?”

“Oricum - era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă.”

“Ei sunt nemuritori, fiindcă au realizat o capodoperă a dragostei.”

“Există câteodată în viaţa unui om o nevoie imperioasă de a fi sincer până la cruzime...”

“Mă vezi în închipuire. Acolo am cel puţin avantajul că sunt aşa cum mă vrei tu.”

“Teribilă fată! încă n-am întâlnit una la fel. Dac-o vezi de departe, ţi se pare o păpuşă mică, prea frumoasă ca să fie vie, iar de aproape arată ca o făptură ireală. în amândouă cazurile iese din realitate.”

“Cred numai în minunile pe care dorinţa mea le înfăptuieşte cu forţa ei. în celelalte minuni nu cred deloc.”

“― Acum, de fapt, nici nu mă mai interesează filmul. ― De ce?― Pentru că începe filmul... nostru.”

“― Eşti o întruchipare sau exişti cu adevărat?”

“Dar, ce-mi pasă, dă-l încolo de sprâncenat, parcă o să cotcodăcească vreodată găina mea pe gardul său?”

“DINU: Un imponderabil care s-ar putea numi destin a hotărât ca noi doi să ne aflăm acum în acest compartiment şi să luăm cunoştinţă de existenţele noastre. ANDA: Aveţi un dar de a complica lucrurile!... Ei, şi dacă am luat act de existenţele noastre, ce-i cu asta? Credeţi că va fi preludiul unei fericiri viitoare?”

“DINU: Cine poate să ştie ? Vă daţi seama ce rol joacă întâmplarea în viaţa unui om? ANDA: Nu înţeleg. Ce întâmplare? DINU: Chiar asta pe care o trăim! De ce v-am întâlnit pe dumneavoastră şi nu pe alta? De ce dumneavoastră a trebuit să mă întâlniţi pe mine şi nu pe altcineva?”

“E cu neputinţă să întâlneşti un om de la care să nu înveţi ceva.”

“― Cum faci tu, că ai sâni pietroşi? Auzi, ce idioţenie! ― îi descânt cu apă neîncepută, i-am răspuns.”

“Ce, adică iubirea trebuie să fie numaidecât drumul către sexualitate, căsnicie şi progenituri? O fi, poate, o prostie ceea ce susţin, dar aşa simt şi aşa gândesc. E bine?”

“De altfel, sunt sigură că o fericire care te satisface pe deplin nici nu e fericire, trebuie să-i dai alt nume.”

“― Dacă ştii să vrei, e imposibil să nu găseşti ceea ce cauţi.”

“Aşa încât pot susţine că incendiul iubirii nu va atinge stânca mea şi, chiar dacă ar atinge-o, tot degeaba: piatra nu ia foc.”

“N-am avut niciodată voluptatea inconştientă a omului sănătos, nici optimismul simplist al celui care scrie pe apă erezînd că face o operă durabilă. Ceva în maşinăria subtilă a fiinţei mele a fost dereglat în permanenţă, poate chiar din copilăria mea tristă cînd duceam morţii închipuiţi la cimitir, ori poate încă de la naştere cînd mi-a fost transmis orgoliul îngrozitor care a dat peste cap viaţa bunicului... În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi trăită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret. N-am creat nimic care să rămînă generaţiilor viitoare, dar am avut dragostea...”

“Oricine ştie că sinuciderea e o boală a sufletului, că nimeni nu-şi curmă zilele înainte ca ea să fi ajuns la sfîrşitul evoluţiei.”

“Plec mutilată de pe lumea asta, înfrîntă definitiv. Nu ştiu, dar unii oameni sînt sortiţi să ispăşească greu o greşeală. Eu sînt dintre aceia. Nu mă plîng! Dealtfel, nici nu mai am lacrimi.”

“Aveam nevoie de aer, de libertate, de zgomot, de muzică, de orice, pentru că îmi era groază să rămîn numai cu mine.”

“Femeile învinse de viaţă au uneori o sete nebună de a cădea tot mai jos, chiar simt o voluptate de a-şi distruge ce a mai rămas curat în ele.”

“E adevărat, te-am iubit şi atunci mult. Dar iubirea la care răspunzi nu e decît jumătate iubire. Chiar mai puţin decît atît. Dacă te sărutam o dată, îmi întorceai zece sărutări la loc şi nu eram lacomă după ele pentru că mi le dădeai din belşug. Acum, acum să mă fi lăsat să te sărut, cînd nu mai era cu putinţă. Ai fi ştiut ce înseamnă o sărutare. Şi aş fi ştiut, bineînţeles, şi eu.”

“Mă simţeam aşa de mică faţă de tine, mică şi neînsemnată ca o gînganie, iar conştiinţa acestei micimi îmi strecura în suflet o suferinţă dizolvantă.”

“Te-am iubit şi te iubesc cu atît mai deznădăjduit, cu cît ştiu că de-acum n-ai să mai fii niciodată al meu.”

“Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am rîvnit totul de la tine pentru că îţi dădusem totul. Oricum, ceva mai bun decît mine nu puteam să-ţi dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam, de unde să ştiu că iubirea dintre două fiinţe nu e egală, că balanţa atîrnă cînd într-o parte, cînd într-alta după imponderabile de care arar ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atîrna în favoarea ta, lanţurile cu care mă încătuşai erau mai puternice decît ale mele. De ce te-am judecat luîndu-mă pe mine drept unitate de măsură? Bărbatul, datorită se vede eului său aşa-zis "superior", se dă dragostei cu prudenţă, păstrînd rezerve pentru sine, de aceea îşi păstrează, măcar parţial, echilibrul. Pe cînd noi, femeile, cînd iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încît nu ne rămîne decît umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră în lipsa coloanei vertebrale e aşa de catastrofală.”

“Marile dureri nu dor la început. Sînt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă.”

“În orice caz natura umană este foarte complexă. Ceea ce n-admite ca o fiinţă să dispună de altă fiinţă mergînd pînă acolo încît s-o suprime. Dragostea nu dă nimănui această prerogativă.”

“Ceea ce s-a petrecut între noi a fost ceva odios, înţelegi? Aşa cum e odios să semeni un crin în mocirlă.”

“După înfrîngere, haita gîndurilor asmuţită de simţiri se năpusti mai sălbatic asupră-mi, dezlănţuind o adevărată răscoală în fiinţa mea.”

“Gîndurile se hărţuiesc între ele cîineşte, luptînd să cucerească postul de comandă. Cînd unul cade trăsnit se iveşte cu iuţeala fulgerului altul mai puternic şi-i ia locul. Pe cîmpul de bătălie mor în încăierare zeci şi sute de gînduri, pînă ce unul, născut din viaţa celorlalte şi chiar în timpul ostilităţilor, învinge şi pune mîna pe frîie. Cine va putea să descrie cîndva acest război tăcut, cu armele logicii, ale intuiţiei sau învăţătura experienţei care se sfîrşeşte ca să reînceapă iarăşi de pe aceleaşi poziţii sau de pe altele, fără a conteni vreodată?”

“Dragostea e foamea de femeie unică, şi dacă această femeie se pricepe să nu dea prea mult bărbatului ca să-l sature, ci dimpotrivă îl lasă mereu flămînd, iată secretul lui Polichinelle care ţine iubirea proaspătă.”

“Pînă la ea, femeia fusese pentru mine o pluralitate, de la ea încoace femeia deveni unică şi o chema cu numele ei.”

“― Cît e ceasul? ― Nouă şi un sfert... ― O! de ce m-ai lăsat să dorm atîta?... ― Nu-i nimic, pentru tine mai răsare încă o dată soarele. ― Crezi că merită? ― Da, pentru că tu ai realizat dragostea absolută.”

“Dealtfel, aleşii dragostei absolute sînt excepţii tot atît de rare ca şi geniile...”

“De fapt marile pasiuni rămîn necunoscute, se consumă în anonimat.”

“- Aici, în ochii ăştia frumoşi, locuieşte puterea ta. ― Ţi se pare. Puterea asta nu-i decît o reflectare: tot din tine izvorăşte, să ştii. Dinaintea ta, dragul meu Jupiter, chiar munţii se pleacă.”

“Hai să ne întoarcem! ― Eşti nebună? Judeci marea după o bucăţică din ea? Ce-ai zice dacă cineva văzîndu-ţi degetul cel mic ar spune că eşti urîtă? Stai, ia uită-te acum...”

“Dacă şcoala nu ne învăţa să descoperim ţara iubirii şi să întreţinem nestinsă flacăra ei, la ce bun toată învăţătura aceea greoaie şi uscată?”

“Între închipuire şi realitate se ivesc goluri care trebuie umplute pe loc. Uneori însă se deschide o adevărată prăpastie şi n-ai cum s-o umpli. Atunci fapta rămîne neîmplinită, suspendată în aer. Închipuirea ţese simplist, în linii mari, fără a vedea detaliile care de multe ori sînt mai importante decît principalul.”

“În materie de dragoste perseverenţa e o armă care nu dă greş. Şi afară de asta ştiu să aştept.”

“În definitiv, ce e dragostea decît o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea vestejeşte, îşi pierde frăgezimea, vraja, devine ceva obişnuit, de toate zilele.”

“Nu mă preocupă emoţia estetică, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac literatură, ci aştern în aceste file o mare pasiune care altfel ar fi rămas necunoscută, pentru bunul motiv că pasiunile fug de lumină ― lumina le omoară.”

“Iubirile mari sînt tocmai acelea de care te îndoieşti mai mult.”

“- Ce doriti? Pe cine cautati?El s-a pretat jocului.- Pe nevasta-mea, cea tacanita la cap.”

“- Esti nebuna?- Sunt, da, nebuna. Si vreau sa fii si tu nebun ca mine, sa fim doi nebuni, care se iubesc la nebunie...”

“Te inseli, ne iubim si vom cuceri fericirea.”