“Iar pasajul e o stradă reală si nemotivată ca un vis.Se devorară unul pe altul cu guri închise,iar gurile lor erau flori:lalelesclipitoare,sau cu chibrituri frecate,înflăcărate,care făceau săunduiască o purpurie incandescenţă.El îi prinse amândouă mâinile,le puseuna în alta,mana stângă peste dreapta,apoi îşi aşeză mâna lui stângăpeste dosul mâinii ei drepte si mâna sa dreapta peste dosul mainii eistângi.Astfel ei alcătuiră un trup cu patru mâini;acest trup înălţat elîl duse la buzele sale.Aici şi acum el strigă:-Învie-mă!Nu întoarce pagina!şi ea se opreşte descumpănită la mijlocul pasajului.”
“-E vorba despre călătoria pe care o parcurge şi despre acceptarea ei. E viaţa şi lumina din tine. Şi iubirea. Ochii Rosei se umeziră, iar ea îşi trecu mâinile peste burtică.”
“România nu are contract de exclusivitate cu nesimtirea. Aceasta este globala, dinamica si atenta la schimbarile din jur. Ea e perceputa peste tot si regretata nicaieri. Fireste, nesimtitul român nu seamana cu cel belgian, azer sau panamez si nu poate fi confundat cu nici unul dintre ei. El are un je ne sais quoi care-l face inimitabil si greu, daca nu aproape imposibil, de clasificat. Si mai are ceva nesimtitul român: un decalog de la care nu se abate siun set de convingeri pe care ti-e cu neputinta sa i le zdruncini. Trasatura lui definitorie pare, astazi mai mult ca oricând, ubicuitatea. Cine are tristul privilegiu al vietii în orasele mari nu se mai poate întoarce în loc fara sa dea cu nasul de un exponent al categoriei. Iar de la o vreme nici macar refugiul campestru sau izolarea prin funduri de provincie nu mai garanteaza izbavirea. Nesimtitul român este agentul unei molime careia societatea nu i-a aflat leacul. Si putem spune chiar ca, dupa cum merg lucrurile, e foarte putin probabil ca laboratoarele vietii publice sa descopere un vaccin eficace.”
“Urasc oamenii de stiinta care colectioneaza lucruri si le clasifica si le dau nume,ca apoi sa uite cu totul de ele.La fel se intampla si in arta.Eticheteaza un pictor drept impresionist sau cubist sau altceva si il pun intr-un anume sertar si nu se mai gandesc la ca la o fiinta umana care picteaza”
“Cred ca am gresit, ca am pierdut, intr-un anumit moment, legatura cu femeia pe care o iubeam. Iar acum nu am nevoie decat de-o harta, vreau sa ma duc la ea”
“Însă în ceea ce îi priveşte pe „prietenii cei buni“, mereu prea comozi şi care, tocmai ca prieteni, îşi închipuie că au dreptul la comoditate, faci bine dacă le avansezi un loc de joacă, o arenă a nepriceperii lor: vei avea astfel pricină de râs; - sau să-i înlături cu totul pe aceşti prieteni buni, - şi iar să râzi!”