“Dar o pastra in amintire, in zilele urmatoare, era mai mult decat o amintire, era un soi de sentiment al prezentei ireale si persistente a acelei femei. I se parea ca luase cu el o parte din ea, imaginea corpului ei pastrata in ochii lui si savoarea fiintei ei morale pastrata in inima lui. Ramasese cu obsesia chipului ei, asa cum se intampla, uneori, cand petreci ceasuri intregi pline de incantare alaturi de cineva. S-ar zice ca te afli sub vraja unui famec ciudat, intim, nelamurit, tulburator si subtil pentru ca este plin de mister.”

“În opinia lui Emmaline, dragostea făcea din ea o femeie specială. Dragostea făcea orice femeie să fie frumoasă şi transforma bărbatul într-un prinţ. O femeie care avea parte de dragoste în viaţă era la fel de bogată ca o regină, pentru că inima ei era preţuită.”

“In piata din fata garii am stat sa privesc un baiat. Si am admirat inca o data cum, in copilarie, timpul trecea incet, ca si cum ar fi fost incremenit. Un infinit se intinde intre Boboteaza care a trecut si aceea care va veni, iar aniversarile copiilor se succeda dupa atatea intamplari sau vise, incat urmatoarea pare la fel de departe pentru ei ca batranetea insasi ... asa cum orele copilariei sunt mai lungi, atunci cand imbatranesti orele se scurteaza, ca un astru care se invarte de fiecare data pe orbite tot mai mici, cu o viteza tot mai mare, la fel cum nici nu apuci sa te bucuri de cadouri, ca a si venit pe nesimtite o noua aniversare.”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”

“Morala constituie pentru arta o primejdie pe care multi o subestimeaza, arta se apropie mai mult de natura, prin cruzimea ei infantila, decat morala, care e creatia spiritului uman matur, impins de nevoia de a pune ordine in viata afectiva si de a tine in frau instinctele. Uneori, ea devine necrutatoare,tinzand la suprimarea totala a instinctelor, ca si cand fara ele fiinta umana ar putea supravietui.”

“Era fara îndoiala un paroxism, o unda de nebunie în furia ei, caci avea în joc aceeasi frenezie ca animalele din jungla. Niciodata n-o iubeam atât de mult ca în asemenea clipe si ar fi putut sa ma omoare, dar la ispita asta n-as fi renuntat. E ceea ce n-am întâlnit niciodata la alta femeie, aceasta impresie de a te juca pasionat cu o pantera întarâtata.”