“Este incredibil cât de completă este iluzia care ne face să credem că frumuseţea este în genere bunătate.”

“Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.”

“Dumnezeu este doar unul şi acelaşi pretutindeni.”

“Mais ma femme, est-ce que je l'aime? Ce n'est pas que je l'aime, c'est autre chose que je ne sais comment t'expliquer [...] Est-ce que j'aime mon doigt? Je ne l'aime pas, mais essaie un peu de me le couper...”

“Totul este atât de inexplicabil, încât mă doare inutilitatea ideilor. Nimicnicia acestei lumi, în care durerea se afirmă ca realitate, transformă negativitatea în lege. Cu cât existenţa lumii pare mai iluzorie, cu atât devine mai reală suferinţa ca o compensaţie. Nu există scăpare de suferinţă atât cât trăieşti; dar moartea nu e o soluţie, deoarece ea, rezolvând totul, nu rezolvă totuşi nimic. Nu se poate găsi lumii nicio explicare şi nicio justificare. Vremelnicia, nimicnicia şi zădărnicia ei să ne doară cel mai puţin, precum tot aşa de puţin să ne doară că viaţa ne este dată ca să murim. Dar să ne doară faptul că într-o astfel de viaţă trebuie să ştim, în fiecare clipă, că vom muri. Când n-ai avea conştiinţa morţii, viaţa, dacă n-ar fi un deliciu, în niciun caz n-ar fi o povară. Şi orice viaţă infectată de teama de moarte este o povară. De ce omului i s-a dat viaţa ca să se teamă de moarte şi de ce viaţa este atât de impură în om? De ce trăim ca să ştim că murim?”

“The acquisition by dishonest means and cunning,' said Levin, feeling that he was incapable of clearly defining the borderline between honesty and dishonesty. 'Like the profits made by banks,' he went on. 'This is evil, I mean, the acquisition of enormous fortunes without work, as it used to be with the spirit monopolists. Only the form has changed. Le roi est mort, vive le roi! Hardly were the monopolies abolished before railways and banks appeared: just another way of making money without work.”

“Dacă omul va uita cu desăvârşire că există moarte, că există un sfârşit, riscăm să ne întoarcem la maimuţe. Explicaţia este simplă: omul activ, omul creator, este excitat mai ales de ideea că într-o zi se va termina totul, că va avea un sfârşit, o odihnă definitivă. Cultivă la maximum conştiinţa acestui sfârşit, şi vei obţine de la oameni cele mai extraordinare eforturi. Cine ştie asta incontinuu este în stare să ridice munţii, este în stare de cele mai crâncene libertăţi, de cele mai curajoase acte.”