“Duminica se scurge aşa pe sub tălpile lor, ţesută din ore şi pofte.”

“Lucrurile supreme trebuie să aibă o altă origine, una proprie lor, - ele nu ar putea lua naştere din această lume efemeră, înşelătoare, iluzorie şi mizeră, din această harababură de amăgiri şi pofte!”

“De pe raft, feţele lor din poză zâmbeau către ea. Momentele veneau şi plecau, se gândi ea. Iubirea era cea care le lega între ele, pentru a crea viaţa.”

“Toţi oamenii care ştiu să citească au puterea de a se depăşi pe ei înşişi, de a multiplica în mod creator modurile lor de existenţă, au puterea să facă în aşa fel încît viaţa lor să fie interesantă şi plină de semnificaţie.”

“Cel care scrie a doua oară Werther este un farseur care ştie Werther pe dinafară şi-l transcrie, din memorie. Aşa şi situaţia literară a României: repetă, mai prost.”

“Am fost întotdeauna slabi, mereu cuceriţi, mereu supuşi,mereu călcaţi în picioare […]. Alţii s-au răsculat când au fost cotropiţi, au cotropit şi ei pe alţii când au fost mai puternici. Numai noi am fost întotdeauna nişte nevolnici. Uită-te la popoarele din jur: chiar dacă acum sunt la fel de prăpădite ca şi noi (dar nu sunt!) , a avut fiecare clipa lui de glorie, momentul când a dominat. A avut fiecare un imperiu sau o juma’ de imperiu, în care a fost şi el deasupra altora. Asta, ca să nu vorbesc de marile popoare – care au cucerit lumea fără scrupule, fără odihnă, fără milă, au cărat pe insula lor mică tot ce au descoperit mai bun pe pământ, iar în acest timp – cu legătură, spun eu, dar chiar dacă nu vei recunoaşte conexiunea, faptele poţi să nu le recunoşti – pe insula lor se năşteau poeţi şi savanţi de geniu, filosofi şi inventatori, castele şi catedrale, apăreau capodopere. Pe când noi? Ce făceam noi? Eram „sub vremi”. Sub vremi! Halal înţelepciune! Dar încercasem măcar să fim deasupra lor? Făcusem măcar o tentativă? Şi vrei să ştii urmarea? Pe când noi aveam scrisoarea lui Neacşu din Câmpulungu, englezii se pregăteau să-l aibă pe Shakespeare...”